Manifestantii ucraineni pro-europeni au continuat ofensiva, vineri, ocupând un minister si ridicand o noua baricada in centrul capitalei Kiev, dupa ce negocierile între preşedintele Viktor Ianukovici şi liderii opozitiei au esuat.

În Cernăuţi, protestatarii incearca sa intre in sediul administratiei regionale, dar trupele Berkut s-au inchis in cladire.

„Nu au fost forțe proeuropene. Au fost niște oameni care nu s-au identificat. Ba sunt cu opoziția, ba sunt cu altcineva. Clădirea a fost ocupată de oamenii respectivi. Eu am avut o lovitură în cap și acum mă aflu în spital”, a spus, la Digi24, Mihail Găiniceru, președintele Consiliului Regional.

Poliţia a intervenit în forţă şi a folosit gaze lacrimogene.

Unul dintre liderii foarte activi ai mişcării de contestare a preşedintelui Viktor Ianukovici a fost dat dispărut de două zile, provocând temeri cu privire la situaţia sa după descoperirea, miercuri, la periferia Kievului, a corpului altui activist, care a fost răpit, relatează AFP.

Kievul, al cărui centru este ocupat de la sfârşitul lui noiembrie de către manifestanţi proeuropeni după ce puterea a refuzat o apropiere de UE, în schimbul unei reorientări spre Rusia, este scena unor confruntări violente între manifestanţi radicali şi forţele de ordine, începând de duminică. Violenţele s-au soldat cu cinci morţi.

NapocaNews