Liderul Jobbik, Vona Gabor, a efectuat duminică o vizită în Londra pentru a se întâlni cu comunitatea maghiară, înainte de alegerile parlamentare din Ungaria, programate pentru această primăvară. Acesta a ţinut o cuvântare publică la care nu au lipsit incidentele, delegaţia din Ungaria fiind la un pas de a fi atacată în Hyde Park de un grup de extremişti de stânga britanici.

După intervenţia poliţiei, care a reuşit până la urmă să ţină la distanţă cele două tabere, politicianul de la Budapesta a putut să continue duminică dimineaţa dialogul cu ungurii rezidenţi în Londra. El a insistat în faţa a circa 200 de persoane, unii dintre cei prezenţi afişând şi steagul aşa-zisului “Ţinut Secuiesc”, asupra intenţiei formaţiunii pe care o conduce de a întări colaborarea cu diaspora maghiară.

77

Vona Gabor a mai declarat că nu se va întâlni cu conducerea Partidului Naţional Britanic, o formaţiune radicală de mici dimensiuni cu care Jobbik întreţine legături oficiale, deoarece vizita din Londra este dedicată exclusiv ungurilor care trăiesc în regat, în vederea prezentării platformei electorale a partidului.

 

large
Alianţa Tinerilor de Dreapta – Mişcarea pentru o Ungarie mai bună (Jobbik) a obţinut 17 la sută din voturi în urma alegerilor generale din 2010 şi un număr de 45 de parlamentari. La nivel european partidul are legături strânse cu mai multe formaţiuni naţionaliste importante. După alegerile europarlamentare din 2009, Jobbik a obţinut aproape 15 procente din totalul voturilor exprimate, revenindu-i 3 locuri în Parlamentul European.

Sursa: FrontPress.ro