UDMR nu poate fi cumpărată cu săli de sport şi drumuri pentru a intra la guvernare, susţine preşedintele organizaţiei Covasna

Preşedintele UDMR Covasna, Tamas Sandor, a declarat ieri că „Uniunea nu poate fi cumpărată cu săli de sport şi drumuri” şi că negocierile pentru o eventuală intrare la guvernare nu ar putea avea loc decât după ce comunitatea maghiară ar obţine dreptul de a-şi folosi în mod liber simbolurile naţionale.

„Nouă nu ne trebuie cinci săli de sport în plus, pe noi nimeni nu ne-ar putea cumpăra politic cu 100 de kilometri de drumuri, ci ne interesează principiile. Mai concret, posibilitatea de a folosi simbolurile locale, judeţene şi cele naţionale (ale comunităţii maghiare -n.r). Rezolvarea acestor probleme ar putea fi o condiţie premergătoare unei eventuale negocieri”, a declarat Tamas Sandor pentru AGERPRES, subliniind că în momentul de faţă nu există niciun fel de negocieri legate de posibilitatea intrării UDMR la guvernare în cazul ruperii USL.
El a amintit că, în 2012, premierul Victor Ponta a invitat UDMR să intre la guvernare şi chiar există un acord semnat, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat din cauza opoziţiei liderilor PNL şi PC, respectiv Crin Antonescu şi Dan Voiculescu. Tamas a mai adăugat că UDMR poate să vină oricând în sprijinul partidelor româneşti pentru a „stabiliza” viaţa politică, dar în niciun caz fără rezolvarea condiţiilor preliminare enunţate.
El a apreciat faptul că premierul Victor Ponta a înţeles necesitatea de a coopta la guvernare reprezentanţii minorităţii maghiare „pentru asigurarea armoniei şi păcii sociale”.

„Noi spunem de 20 de ani şi mă bucur că şi domnul Ponta a înţeles exact situaţia. UDMR nu este un partid politic, ci o organizaţie care reprezintă o comunitate etnică în România. Noi întotdeauna am spus că UDMR trebuie tratată altfel decât un partid politic şi mă bucur că domnul Ponta nu numai că a înţeles acest lucru, dar într-adevăr, în ultimii doi ani de zile, a avut şi gesturi corecte, pozitive faţă de comunitatea maghiară. Şi aici mă refer la domnul Ponta şi nu la reprezentanţii Guvernului în teritoriu, care, în ultimii doi ani de zile, ne-au pus în cap 54 de procese administrative în ceea ce priveşte simbolurile naţionale, steaguri locale şi judeţene sau bilingvismul”, a declarat Tamas Sandor.

Dan Tanasa via AGERPRES