Crin Antonescu i-a transmis azi „un mesaj foarte simplu” premierului Ponta: Klaus Iohannis va fi viitorul premier al României iar el, Victor Ponta, va mai rămâne la Palatul Victoria „cel mult până în toamnă”.

Liberalul Crin Antonescu i-a transmis azi premierul Ponta, la emisiunea „După 20 de ani” de la PRO TV că, „mai devreme sau mai târziu, Klaus Iohannis va ajunge premier, iar Ponta poate să se menţină la putere cel mult până în toamnă”. Contactat telefonic, premierul Ponta a declarat că nu doreşte să comenteze afirmaţiile lui Crin Antonescu, adăugând că este dispus să stea de vorbă cu liderul PNL, dar acesta i-a dat un singur telefon, joi seara, când avea o întâlnire cu premierul Republicii Moldova.

Întrebat dacă îl vede ca viitor premier pe Klaus Iohannis, Crin Antonescu a ţinut să îi transmită un “mesaj foarte simplu” lui Victor Ponta.

“Nu numai că-l văd, dar uite aşa, din emisiunea asta de aici, îi şi transmit domnului Ponta un mesaj foarte simplu: să accepte ceea ce e dreptul nostru şi ceea ce-i spre binele domniei sale, să-l aibă pe dl Klaus Iohannis vicepremier decât, mai devreme sau mai târziu, Klaus Iohannis să devină premier. Evident, în locul domniei sale. Pentru că domnul Ponta face acum o alegere nu pentru o săptămână, pentru două, pentru trei. Domnul Ponta poate cel mult să se menţină la putere până în toamnă – în cel mai bun caz pentru domnia sa – dar în condiţiile în care a rupt USL, n-are cum să mai imagineze că poate rămâne premier după toamnă, decât cu un preşedinte pe care-l pune domnia sa”, i-a transmis Antonescu lui Ponta.