Nu e bine! Dar, nici catastrofă nu este. Vorba ardeleanului, e catastrofă, dar nu-i bai. Îmbrăţişarea „prietenilor” Victor Ponta şi Crin Antonescu s-a transformat în trântă cu lovituri de picioare, un fel de Local Kombat, fără niciun fel de reguli. Este, de fapt, modul „normal” de manifestare al partidelor politice adverse.

Cetăţenii neimplicaţi politic privesc cu lehamite această bătălie pentru o mai bună poziţionare la putere în interiorul arcului de guvernare, dar, sunt şi foarte mulţi partizani ai celor două părţi aflate în conflict deschis, PSD şi PNL. Partizani care îşi stimulează favoriţii la luptă cu îndemnuri de genul celor scandate pe stadioane: „Pe ei, pe ei! Pe ei, pe mama lor!”

Deşi, de regulă, am dat vina pe politicienii de la vârf pentru toate tâmpeniile din politică, de data aceasta sunt de părere că, probabil, Victor Ponta şi Crin Antonescu s-ar fi înţeles cumva între ei pentru a menţine alianţa, dar, presiunea din bază nu le permite să facă gesturi de împăcare. Pentru că baza celor două partide principale de la guvernare este profund divizată şi niciunul dintre actorii şi suporterii celor două părţi aflate în conflict nu urmăreşte împăcarea, ci vrea să-şi vadă adversarul lovit şi căzut la pământ.

În ultimele zile am stat de vorbă cu mulţi oameni interesaţi de politică, prieteni şi cunoştinţe, şi am văzut că fiecare se situează radical de o parte sau de alta. Cei care se simt mai liberali în spirit şi în idei îi dau dreptate sută la sută lui Crin Antonescu, iar cei cu mentalitate social-democrată sunt siguri că Victor Ponta are dreptate. E un fel de despărţire naturală a apelor, care era inevitabil să se producă.

La fel se întâmplă şi în ziare. Comentatorii arată cu degetul spre unul dintre vinovaţi, care este fie preşedintele social-democraţilor, fie preşedintele liberalilor. Desigur, mai sunt şi comentatori politici care fac pe echidistanţii, dar aceştia nu au niciun haz şi pe ei nu-i mai ascultă nimeni. „Dute-n mă-ta! Mie să-mi spui cu cine ţii, nu mă lua cu abureli din astea!”, îi spune pasionatul echidistantului.

Aşa că, ruptura din USL este previzibilă şi era previzibilă încă de când cele două formaţiuni au anunţat că vor candida separat pentru alegerile europarlamentare. Din moment ce candidezi separat, devii adversar cu cel care urmează să-ţi ia voturile. USL-ul putea rămâne unit numai în condiţiile în care ar fi candidat pe liste comune la alegerile pentru Parlamentul European. Acum, acest lucru nu mai este posibil, aşa că apele (citeşte partidele) se despart.

Adevărul este că pasiunile mişcă lucrurile din loc, mai ales pe termen scurt, şi, spre norocul nostru viaţa (aici citeşte viaţa politică) este pasională. Avem sentimente, avem idei, şi vrem să le impunem. Ca să faci ceva, ca să realizezi ceva, trebuie să intri într-o echipă, să o susţii, evident, şi împotriva altor echipe. Poate exista dezinteresul faţă de o anumită confruntare, însă echilibrul perfect, echidistanţa, nu există. Iar dacă faci pe echidistantul în confruntarea dintre Crin şi Victor Viorel, rişti să fii întâmpinat cu expresia: „Dă-te naibii de băsist!” Ceea ce nu-i departe de adevăr! Pentru că, dintr-o dată, preşedintele Traian Băsescu a devenit echidistant. Doar puţin mai aplecat spre PNL. Este „echidistanţa” care îi convine momentan.

Matei Mircioane, Sursa: Ziarul Naţiunea