Romi din România care trăiesc în apropiere de Place de la République, la Paris, au fost victime ale unor atacuri cu acid, relatează Le Monde în pagina electronică de miercuri, citând o anchetă publicată de site-ul Mediapart.

Potrivit publicaţiei, voluntari din cadrul Asociaţiei Autremonde afirmă că au văzut pe 16 ianuarie un bărbat care vărsa un lichid pe o saltea aparţinând unui cuplu instalat la colţul străzilor Temple şi Béranger. Agresorul a fugit atunci când i-a văzut pe voluntari, care nu au avut altceva de făcut decât să constate pagubele.

„Lichidul ardea saltelele, un lichid negru, ori negrul era rezultatul coroziunii. Oricum, rodea saltelele”, a declarat unul dintre ei pentru Mediapart. Mai mare a fost frica decât răul provocat romilor, dar alt voluntar s-a ars la degete cu lichidul care s-a impregnat într-unul dintre rucsacii săi, potrivit publicaţiei.

Voluntarii au aflat de la alţi romi că agresorul nu era la prima încercare, că o femeie a fost deja stropită cu un produs coroziv la nivelul antebraţului şi că agresorul a revenit pentru a ameninţa familiile prezente.

Agresorul ar fi „proprietarul unor imobile care ar vrea să „cureţe” totul”, a declarat preşedinta Asociaţiei „Entraides citoyennes”, care ajută persoane fără adăpost.

Adevărul.es