Am plecat de la Bucuresti pe soare, intr-o zi de februarie primavaratic, am calatorit pana la Frankfurt pe o vreme absolut senina, care s-a schimbat brusc cand am ajuns pe faimosul aeroport german, unde a inceput sa ploua si s-a continuat si dupa ce am facut transferul intr-un Boeing fantastic, numit „the new queen of the skies”, cu care am ajuns la New York, aflat intr-un peisaj hibernal, care s-a amplificat a doua zi cu o ninsoare de basm, in cateva reprize, intr-o bucurie de nedescris a americanilor si a patrupedelor, fiindca aici trotuarele sunt largi si libere, pentru pietoni si patrupede, nu pentru masini, fiindca masinile merg pe strada, stau in parcari sau in garaje, nu ocupa trotuarele ca la Bucuresti. Am ajuns la imbolduri extrem de nepretentioase, nu-mi doream decat sa ajung la New York si sa merg pe un trotuar american.

Am fost pe tot pamantul, dar trotuare mai urate decat la Bucuresti nu exista. La noi, bascalia de la televiziuni seamana cu trotuarele. Dam lectii la toti, facem bascalie de dimineata pana seara de americani, dar le imitam emisiunile, comportamentul, ajungem cu ridicolul pana a face campioni din repetenti. Puzderia de emisiuni cu chipuri patibulare a la Capatos sau CTP aduc a cosmar, e de rau agur, ca ciorile pe un camp abia cultivat, ca manelele in batarura unui roman verde. Pentru o tara asa de frumoasa ca Romania, astfel de figuri care emana numai energie negativa sunt ca negii pe fata fetelor de la Capalna.

Era si ideea Ariadnei. Nu a persoajului antic, ci a unei romance alaturi de care am calatorit de la Bucuresti la Frankfurt. Ariadna e o romanca din Buzau, care mergea la Luxemburg, unde lucraza, la Consiliul Europei. Ceea ce lipseste acum romaniloor este tocmai firul Ariadnei. Romanii ratacesc, sunt intr-un labirint fara iesire, fiindca nu au un fir calauzitor. Ea lucreaza de 12 ani acolo, lucreaza pentru Europa. Stie bine ce se intampla cu noi si cu ceilalti. Am profitat sa-mi verific observatiile, multe publicate si reluate.

Si i-am comunicat mai ales gandurile legate de destinul tarii, sa aflu ce spune un specialist, un om care vedea realitatea din interiorul UE. Si mi-a dat dreptate. Citise serialul meu, Gasca, dusman al spiritului critic, asa e zicea si ea, gastile, lipsa de puncte comune, de conlucrare pentru un interes general, au distrus Romania. Apoi o alta idee, cu imprumutul. Si ea era de acord ca doua generatii de acum incolo vor trebui sa plateasca ceea ce au imprumutat guvernele Tariceanu, Boc si Ponta. Cum s-a putut face asa ceva? Cum s-a ajuns „sa ne vindem tara”, fiindca asta insemana cele peste o suta de miliarde de euro datorii?! Scopul a fost distrugerea industriei si agriculturii, sa nu mai fie pe piata nici un produs romanesc. Daca te duci la un market, vei gasi cartofi din Turcia, rosii din Olanda, varza din Belgia, nici o leguma din Romania, puii sunt din Ungaria, carnea din Germania, pestele din tarile nordice etc. Presedintele tarii se bucura ca „Dacia” a pierdut comenzile si le-au castigat marocanii, fiindca acestia urca masinile direct pe vapor! In loc sa dea solutii, sa caute un alt partener, el se bucura fiindca punea acest lucu pe seama guvernarii, ca si cum el era de pe alta planeta, dusman al Romaniei. Deci economic suntem terminati, si din afara, si din interior, iar cultural a reusit sa ne compromita total ICR, cu monstrul Pataharbici in frunte, la care a contribuit tot ce a insemnat „succes” international, precum premiile straine acordate unor filme anitromanesti, gadiland orgoliul marunt al unor tineri cineasti, care n-au inteles defel scopul politic al unor astfel de premii. Toti au conlucrat pentru deformarea si slutirea imaginii Romaniei in lume. Guvernele nu au inteles sau nu au explicat populatiei ca relativa prosperitte a unora s-a bazat pe aceste doua mari directii ale politicii UE: desfiintarea Romaniei ca putere economica si culturala. Si s-au gasit romani, in cap cu gasca „intelectualii lui Basescu”, care au dus la implinirea acestui mare genocid, fiindca au sacrificat total viitorul tarii.

Si Ariadna a fost total de acord. Din afara am fost pacaliti, ca anumiti indivizi de la putere, evident, cozi de topor, cumparati, sa arate ca sub mandatul lor romanii o duc mai bine. Asa s-a ajuns la o sponsorizare generala a culturii, ceea ce insemana moartea ei, fiindca daca maine vaca nu mai are lapte, se prabusesc toate editurile, teatrele, puzderia de festivaluri si targuri, tot ce este finantat cu bani de la FMI. O cultura artificiala, care functioneaza pe un suport neocomunist.

Aceste imprumuturi, deci, au dat posibiitatea unor guvernanti sa arate ca lucrurile se indreapta spre bine. Ariadna mi-a explicat ca toata lumea se imprumuta, fiindca UE detine un fond comun, de la toate tarile UE, care cotizeaza la punga generala, insa aceste imptumuturi, care au loc pe baza unor acorduri internationale, se fac cu cap, cu masura. Noi insa nu am avut si nu avem masura. Si ca sa inteleg ce se intampla, de unde aceasta mare criza la adancime a Romaniei, Ariadna mi-a dat urmatorul exemplu: sa spunem ca Romania are nevoie de biciclete. Se face un proiect in care se demonstreaza ca o bicicleta costa guvernul nostru 500 lei. In realitate ea costa 100 lei. Dar proiectul spune 500 lei. Diferenta, adica 400 lei, intra in buzunarul hotilor, jefuitorilor, coruptilor. Toate imprumuturile Romaniei s-au facut pe astfel de imprumuturi masluite. Una era realitatea, alta suma ceruta, ca unii sa se imbogateasca peste noapte din aceste datorii pe care nu le vor plati decat viitoarele generatii! Daca le vor plati. Daca nu se intampla sa fim ocupati de chinezi, sa spunem.

Si cu astfel de „povesti” am ajuns la Frankfurt, unde exista cel mai mare aeroport din Europa. E ceva fantastic. Un oras cosmic, ca in filmele SF. Totul impecabil, ca realizare tehnica si umana. Un sistem de comunicare ireprosabil. Servicii perfecte. Credeti ca acest aeroport ar functiaona asa, m-a intrebat retoric Ariadna, daca nu ar exista o disciplina perfecta a muncii? Toti romanii ar trebui sa vada acest aeroport, sa inteleaga ce insemana democratia. Democratia nu insemana haos, o liberate desantata ca la noi, insemana disciplina, organizare perfecta, un sistem al cererii si ofertei care functioneaza impecabil, un respect total al clientilor, al omului. Nimic nu e frumos daca nu se incadreaza intr-o Armonie, o mare armonie, asa cum este traditia. Tot ce e mai frumos in Romania este traditia. Ce a mai ramas din ea. Numai in traditie se mai pastreaza armonia. Romania are o traditie colosala, dar nimeni azi nu o mai respecta, ea nu mai e model, nu mai e reper pentru actualii guvernanti, pentru cei tineri mai ales, pentru viitor. America e o tara a regulilor stricte. Libertatea are ca suport reguli, ordinea. Legi comune. Impreuna nu se poate trai fara reguli. E formidabil sa observi cum se pregateste un avion care urmeaza sa decoleze. O intreaga armata multinationala de tehnicieni, de masini, un numeros personal foarte bine antrenat, in care fiecare face ce trebuie, nu face unul ce are de facut altul. Ca un mecanism in care fiecare rotita are propriul rol.

La fel, in America, credeti ca ungurii le cer americanilor sa vorbeasca maghiara cand intra intr-un magazin, asa cum le cer la noi romanilor in Harghita sau alte tinuturi romanesti? Aici exista toate popoarele, America e un sumum de natiuni, dar fiecare respecta legea americana si vorbeste limba engleza. Respectul pentru ceea ce au ele comun, asta insemana democratia. La noi, fiecare face pentru el. Nu, aici faci pentru tine numai daca faci pentru altii. Ceea ce e bun pentru altii, e bun si pentru tine.
Sigur, fara educatie nu se poate inainta. Iar in Romania, educatia a ajuns pe mana tarfelor de la televiziuni. Nu se poate face educatie cu prostituate devenite vedete!

Dar sa lasam politicalele, sa va spun care a fost evenimentul primei mele zile newyorkeze. A fost meciul de hochei SUA – Rusia, asteptat cu sufletul la gura si de americani si de rusi. La meci a fost insusi Putin, care astepta o revansa dupa 30 de ani, de cand SUA batuse echipa de hochei a fostei Uniunui Sovietice. Dar in America. Acum americanii i-au invins pe rusi cu 3-2 (dupa lovituri de departajare) la ei acasa, la Soci. Insusi Obama i-a felicitat pe hocheistii americani si i-a rugat sa creada in continuare in miracole (Obama fiind un mare credincios). Ambele echipe au fost exceptionale. In sport, nu e ca in politica. Cel invins are meritul celui invingator. Ai invins, continua, ai pierdut, continua, spune un dicton olimpic.

Dictonul este valabil si pentru sportivii romani care participa la Olimpiada de la Soci, desi au terminat pana acum numai pe locuri codase, dar participarea lor e de admirat. Evident, e bine sa pierzi in finala, nu cand termini pe locul 46. Fantastic este ce discutam cu marele regizor si producator Peter Schneider: omul e fiinta care pierde, dar pierzania e buna daca da multa roada, asa cum spunea Iisus ca se intampla cu bobul care moare. Tocmai cand am pus punct, a inceput din nou sa ninga. Ninge cu fulgi mari, imparatesti, iar zgarie-norii se zaraesc prin perdeaua de fulgi ca niste siluete extraterestre. Ceea ce ne leaga acum sunt fulgii, acelasi peisaj ceresc, aceeasi puritate, ca o punte intre lumi.

Grid Modorcea
Corespondenta de la New York