Forţele de ordine din Liov au găsit şi returnat jumătate dintre cele 1.189 de arme „confiscate” de către protestatari, care au atacat posturi de poliţie anterior, în cursul săptămânii, a anunţat joi într-o conferinţă de presă Aleksandr Rudiak, şeful poliţiei.
De asemenea, administraţia oraşului Liov, în vestul Ucrainei, a ajuns la un acord cu poliţia în vederea creării unor unităţi de „autoapărare” la baza regională a Berkut, o unitate specială de poliţie, potrivit postului rusesc Russia Today, care citează agenţia Intefax.
Aceste echipe vor acţiona împeună cu forţele de ordine, cu scopul de a preveni destabilizarea, în continuare, a situaţiei şi provocările, potrivit acelieaşi surse.
Pe de altă parte, numărul membrilor forţelor de ordine ucişi în confruntări a ajuns la 13, a anunţat Ministerul de Interne. Alţi 565 de membri ai forţelor de ordine au fost răniţi, iar 410 dintre ei au fost spitalizaţi, potrivit aceleiaşi surse.
Sursa: Mediafax