Distribuie articolul

Se incing lucrurile în capitala Ucrainei. Centrul Kievului s-a transformat practic într-un câmp de luptă. Autorităţile roagă femeile şi copiii să părăsească Piaţa Independenţei, înaintea intervenţiei pentru dispersarea manifestanţilor proeuropeni.
Rugămintea a fost reiterată şi de Vitali Kliciko, unul dintre liderii opoziţiei ucrainene, care a reamintit că forţele de ordine au lansat un ultimatum pentru evacuarea Pieţei Independenţei.La ora 18:00 a expirat ultimatumul dat protestatarilor de la Kiev de a opri orice acţiune în afara legii.

„Le cerem femeilor şi copiilor să plece din Piaţa Maidan. Nu excludem posibilitatea unui asalt al forţelor de ordine”, a spus Kliciko.

Autorităţile au închis metroul de la Kiev, iar trupe Berkut se apropie de Piaţa Maidan.În zonă telefonia mobilă nu funcționează, iar forțele de ordine aruncă grenade cu efecte acustice de pe acoperișurile caselor.

„Cinci civili au fost ucişi în violenţele în masă de la Kiev”, a declarat pentru AFP Olga Bilîk, o purtătoare de cuvânt a poliţiei, fără să facă alte precizări.

Protestatarii pro-europeni si forţele de ordine din Kiev s-au ciocnit violent marţi dimineaţa. Aflaţi de mai bine de două luni în stradă, protestatarii au lansat un atac împotriva sediului Partidului Regiunilor al preşedintelui Viktor Ianukovici, pe care l-au şi ocupat, aruncând cu pietre şi cocteiluri cocteiluri Molotov. Opoziţia a anunţat marţi dimineaţa că scopul manifestanţilor era „să încercuiască Parlamentul, să-l blocheze, pentru a nu lăsa deputaţii să numească un premier «rus»”. Cinci manifestanţi au fost ucişi prin împuşcare, a declarat Oleg Musii, şeful serviciului medical al opoziţiei. Cel puţin 150 de manifestanţi au fost răniţi marţi, dintre care 30 grav – unuia fiindu-i smulsă mâna în momentul în care a ridicat o grenadă asurzitoare -, potrivit lui Oleg Musii, şeful serviciului medical al opoziţiei. În total, 47 de poliţişti au fost răniţi, potrivit unei surse oficiale.

De peste două luni, in Ucraina au loc proteste masive impotriva administratiei de la Kiev care a refuzat la sfarsitul lunii noiembrie semnarea unui acord de asociere cu Uniunea Europeana. Actualul presedinte, fost membru in partitul comunist, are viziuni politice apropiate de cele din Rusia.

Criza din Ucraina s-a agravat la numai o zi de la intrarea în vigoare a Legii amnistiei pentru protestari şi după ce aceştia părăsiseră sediul Primăriei din Kiev.

NapocaNews