Albă ca Zăpada e poezia

Mersul ei agale de felină sălbatică
Fură privirile trecătorilor
Pe marele bulevard al dragostei
În marile dormitoare ale inimii

Albă ca Zăpada s-a aşezat
pe braţele puternice ale iubirii
Sânul ei – o metaforă despre mirare
Buzele – o întrebare despre tăcerea nopţii

Poezia are ochii cum stelele şi coapsele
corabie pe valuri în căutarea insulei fericirii
unde cuvintele frământă nisipul
un SOS îmbrăţişat de şoaptele mării

Şi întrebările furioase dezbracă strofele
de  sfârcurile goale

Ionuţ Ţene