Potrivit UEFA, naţionala de fotbal a României poate să joace şi pe Arena Naţională, însă cu amendamentul că acolo trebuie să se facă modernizări, lăsând astfel Cluj Arena drept singurul stadion din ţară unde poate să joace tricolorii fotbal în mod oficial.

Cluj Arena a costat 35 milioane de euro plus TVA – taxă care a fost recuperată, iar Arena Naţională 250 de milioane plus TVA. La Cluj Arena nu s-a schimbat gazonul, iar în Capitală a fost înlocuit de peste 10 ori.

„Este un sentiment de mândrie pentru că am reuşit să realizăm acest proiect în ciuda multor frustraţi politici care au comentat că de ce Clujul are nevoie de o asemenea investiţie. Este o satisfacţie faptul că este singura arenă din România care merge pe profit şi va fi o mândrie pentru România pentru că dacă aici se va organiza un campionat european, Clujul nu va fi scos din calcule pentru că aici avem un aeroport şi o arenă moderne. Pe termen mediu şi lung, Clujul va fi un pion important în Europa. Sunt sigur că Primăria Cluj-Napoca va implica stadionul şi în cadrul activităţilor prilejuite de proiectul Cluj – Capitală Europeană a Tineretului în 2015”, a declarat senatorul Alin Tişe, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj.

NapocaNews