Prezenţa la urne la referendumurile organizate în unitatea teritorială autonomă Găgăuzia a depăşit 70 la sută, iar în timpul votului nu au fost înregistrate nereguli, a anunţat şefa Comisiei Electorale Centrale, Valentina Lisnic, după închiderea secţiilor de votare, relatează IPN.

O proporţie de 98,9% dintre participanţii la referendumurile de duminică s-au pronunţat pentru independenţa regiunii, iar 98,4% susţin aderarea Republicii Moldova la Uniunea Vamală rusă, potrivit Comisiei Electorale Centrale din Găgăuzia, relatează Jurnal de Chişinău în ediţia electronică de luni.

În total, la referendumuri au participat 70.777 de persoane, respectiv 70,42 la sută din totalul de alegători înscrişi pe listele electorale. Potrivit liderilor politici ai Găgăuziei, aceşti indici sunt fără precedent în istoria modernă a regiunii, transmite IPN, în pagina electronică.

Cea mai mare prezenţă a fost înregistrată în raionul Ceadîr Lunga, de 77,8 la sută. În raioanele Comrat şi Vulcăneşti, prezenţa a fost de 68,2 la sută şi, respectiv, 61,31 la sută.

Comisia Electorală Centrală din Găgăuzia a anunţat că primele rezultate preliminare vor fi anunţate în prima jumătate a zilei de luni, potrivit Mediafax.