În timpul protestelor de stradă din ultimele luni din Ucraina în prima linie au fost mereu naţionaliştii radicali şi suporterii echipelor de fotbal, grupaţi în jurul organizaţiei umbrelă “Sectorul de dreapta”. După ce regimul Ianukovici s-a prăbuşit în urma violenţelor, soldate cu zeci de morţi şi sute de răniţi, reprezentanţii “Sectorului de dreapta” au căpătat o influenţă politică neaşteptată în marile oraşe din vestul ţării. Din această cauză a fost convocată o întâlnire între aceştia şi reprezentanţii Israelului, pentru a fi lămurite acuzele legate presupusul “antisemitism” al militanţilor din stradă.

Astfel liderii „Sectorului de Dreapta” au dat asigurări ambasadorului Israelului la Kiev, Reuven Din El, că “resping orice manifestări ale şovinismului şi xenofobiei”. Aceştia au mai subliniat că “mişcarea noastră se conduce după o politică a toleranţei în problemele naţionale”. În privinţa antisemitismului, “Sectorul de dreapta” a afirmat că nu susţine acest “fenomen negativ” şi că “va fi combătut prin toate mijloacele legale”.

“Scopul mişcării este construcţia unei Ucraine democratice, transparenţa proceselor de luare a deciziilor, combaterea corupţiei şi şanse egale pentru toate naţiunile şi popoarele, precum şi unificarea lor în construcţia unui stat naţional, unde izvorul puterii este poporul”, au mai spus liderii organizaţiei create în urma protestelor de stradă, conform unui comunicat al Ambasadei Israelului.

 

svoboda-lider

Reprezentanţa diplomatică a Israelului în Ucraina a relatat pe pagina oficială despre această întâlnire, care a avut loc miercuri chiar în ambasadă. La discuţii a luat parte pe lângă ambasadorul Reuven Din El şi unul din liderii “Sectorului de dreapta”, Dmitrii Iaroş.
Părţile au convenit asupra creării unei „linii fierbinţi”, în scopul prevenirii tuturor provocărilor şi coordonarea soluţionării unor eventuale probleme care pot apărea.

Cu toate acestea, Aleksandr Muzychko, un alt lider al mişcării “Sectorul de dreapta”, nu este străin de afirmaţii radicale la adresa “comuniştilor, evreilor şi ruşilor”, existând în acest sens înregistrări postate pe internet cu discursuri rostite de acesta în ultimii ani.

În privinţa formaţiunilor naţionaliste din ţara vecină, în afară de “Sectorul de dreapta”, în Ucraina mai activează şi partidul parlamentar “Libertate” (Svoboda), care acum este partener în cadrul coaliţiei aflate la putere, alături de alte partide pro-europene.

Liderul “Svoboda” a fost inclus în 2012 de Centrul Simon Wiesenthal, o organizaţie sionistă internaţională cu sediul central în Los Angeles, în “Top 10″ al “antisemiţilor” şi al acelora care “urăsc Israelul”. Această listă, realizată an de an, include artişti, jurnalişti, clerici musulmani, lideri naţionalişti europeni şi chiar suporteri de fotbal. În topul din 2012, naţionaliştii ucrainieni de la “Svoboda” au fost clasaţi pe locul al V-lea. La vremea respectivă a fost citat liderul formaţiunii, Oleg Tyagnibok, care s-a pronunţat de mai multe ori împotriva “mafiei ruso-evreieşti”. Deasemenea au fost menţionate şi acţiuni stradale împotriva comunităţii evreieşti din Uman.

În Ucraina trăiesc în prezent peste 71.000 de evrei dintr-un total de aproape 46 de milioane de locuitori.

Sursa: FrontPress.ro