Conferenţiarul Radu Silaghi-Dumitrescu, descoperitorul sângelui artificial, a fost distins în această seară cu titlul de Senior al Cetăţii, în cadrul unei ceremonii speciale organizată în cadrul celei de-a XIX-a ediţii a Balului Operei din Cluj.

Cu această ocazie, bio-chimistul a atras atenţia asupra a ceea ce se întâmplă cu elitele româneşti, o dată după ce au primit validarea din partea românilor.

Potrivit lui Silaghi-Dumitrescu, românii trebuie să înveţe să asculte opinia valorilor pe care le recompensează, în care au investit.

„Un asemenea caz este cel al Roşiei Montane, asupra căreia şi-a exprimat un punct de vedere şi Academia Română, însă care nu a prea fost luat în seamă”, a declarat cercetătorul.

Reamintim că Academia Română, prin vocea preşedintelui Ionel Haiduc, clujean de origine, a respins categoric proiectul Gold Corporation, companie controlată, printre alţii, de miliardarul maghiar George Soroş.

Alături de Radu Silaghi Dumitrescu au mai primit titlul de Senior al Cetăţii prof univ dr Ilie Rad, conducătorul şi întemeietorul şcolii doctorale de Ştiinţe Politice şi ale Comunicării, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, Alexandru Irimie, scriitorul Marian Opriţa, poetul Ion Mureşan şi prof dr Dafin Fior Mureşanu.