Guvernul estimează că schema de reduceri fiscale pentru populaţia cu venituri sub medie şi credite bancare ar putea duce la reeşalonarea împrumuturilor pentru aproape un milion de români, iar băncile ar putea reduce ratele la credite cu până la 4 miliarde de lei în 2014, susţine premierul Victor Ponta.

El a precizat că măsura este agreată cu Fondul Monetar Internaţional şi va fi adoptată prin ordonanţă, urmând să fie aplicată tuturor creditelor contractate de persoane fizice, salariaţi sau pensionari.

„Condiţia este ca aceste persoane să aibă un venit lunar mai mic sau cel mult egal cu salariul mediu net, de 1.610 lei, şi să nu aibă restanţe mai vechi de 90 zile la creditele bancare. Este vorba de înjumătăţirea ratei pe o perioadă de doi ani, dar nu mai mult de 500 lei pe lună. Este un credit fiscal acordat de stat pentru a acoperi creşterea dobânzii pentru cei doi ani de scădere a ratei (…) Practic, jumătate din rata pe care o plătesc va fi amânată – cei care au 800 lei rată vor plăti doar 400 lei, restul de 400 lei se amână pe doi ani, iar statul va suporta, pe baza unui credit fiscal, din impozitul pe venit diferenţa după ce se termină cei doi ani”, a spus Ponta, precizând că măsura presupune ca numai în acest an să fie disponibilizate aproape 4 miliarde lei din partea băncilor pentru persoanele fizice.