Drona Air Strato face parte dintr-o familie mai mare de aparate fără pilot care vor îndeplini misiuni variate pentru Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică (ARCA) și partenerii săi. Primul prototip este finalizat și este gata pentru teste.

Air Strato este versiunea cea mai mare, având o anvergură de 16m și este destinată zborului stratosferic la o altitudine de 18 km, se arată într-un comunicat de presă al ARCA. Aeronava este propulsată cu motoare electrice și are o autonomie de 7 ore, folosind numai bateriile interne și de trei zile cu panouri solare. Poate transporta o sarcină de 30 kg la altitudinea menționată, echipamentul variind în funcție de misiune. Echipamentul poate fi înlocuit cu containere suplimentare de baterii pentru misiuni având o durată mai mare.

Prototipul 2 este în construcție și are tren de aterizare escamotabil și avionică îmbunătățită. A doua versiune a lui Air Strato are o anvergură mai mică, un plafon de zbor redus, dar o viteză și sarcină utilă mai mari.

”Activitățile noastre, dar și ale partenerilor, necesită zboruri stratosferice, iar baloanele solare și cu heliu pe care le-am folosit până în prezent, deși pot zbura mai sus cu sarcini utile mai mari, sunt mai costisitoare și dependente de condițiile meteo și zonele de siguranță aeriană alocată. Air Strato poate prelua multe misiuni, mult mai ieftin. Va ușura activitatea noastră aerospațială, dar ne va și extinde foarte mult capabilitățile”, a declarat Dumitru Popescu, președinte ARCA.

După încheierea cu succes a testelor, ARCA va oferi și o versiune comercială. Aceasta va fi va fi disponibilă în România doar pentru mediul privat.
Asociația Română pentru Cosmonautică și Aeronautică (ARCA) este o organizație neguvernamentală care promovează proiecte aerospațiale și alte proiecte legate de spațiu. Printre principalele obiective ale organizaţiei cu sediul în Râmnicu Vâlcea pot fi amintite “explorarea şi colonizarea spaţiului cosmic”. Pentru a atingerea acestor obiective, “ARCA construieşte şi lansează cele mai eficiente vehicule spaţiale din punct de vedere al costului”. “Folosim tehnologiile deja existente, într-un mod inovativ, ceea ce permite accesul în spaţiul cosmic, pe scară largă, reducând la minim constrângerile financiare”, susţin membrii ARCA pe site-ul propiru. ARCA desfașoară Programul Spațial al României (2012-2025), prin care și-a propus dezvoltarea unei rachete orbitale, finalizarea unor modele de avioane supersonice şi câştigarea competiției de astronautică robotică Google Lunar X Prize.

Sursa: FrontPress.ro