Şapte muzicieni din şapte ţări ale lumii se întâlnesc în România pentru a da viaţă unui proiect inedit, în care muzica tradiţională românească şi jazz-ul, se îmbină într-o armonie perfectă.

Iniţiativa artistică îi aparţine unui artist iranian, Mehdi Aminian, pasionat de îmbinarea perfectă care poate ieşi din combinaţia folclorului autentic românesc cu improvizaţia de jazz. Proiectul Roots Revival adună la un loc muzicieni din Iran, Turcia, Armenia, Marea Britanie, India, Germania şi România, cu toţii îndrăgostiţi de sonorităţile tradiţionale româneşti, pe care le redau, improvizând cu ajutorul unor instrumente muzicale atipice.
Anul trecut, artiştii implicaţi în proiect au avut posibilitatea de a face cunoştinţă directă cu mediul rural românesc, maramureşan mai exact, integrându-se total în mediul de viaţă al sătenilor săpânţeni, ajungând să înţeleagă foarte bine care e modul autentic de viaţă al acestora, descoperinde-le obiceiurile, tradiţiile şi credinţele.

Experienţa de viaţă din Maramureş a fost transpusă apoi pe un CD: “Roots Revival Romania” (Chapter one – Maramureş), lansat săptămâna trecută la Bucureşti. Acest CD va însoţi trupa în turneul ce va avea loc în 4 oraşe din România: Braşov, Cluj Napoca, Timişoara şi Bucureşti. Prilej cu care nu doar artiştii străini au şansa să descopere frumuseţea folclorului autentic românesc, ci şi noi, românii, avem şansa de a ne redescoperi valorile ancestrale.
Concertele vor avea loc în 26 februarie la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca, în 27 februarie la Sala „Capitol” a Filarmonicii din Timişoara şi în 1 martie la Sala Radio din Bucureşti.

Carmen Sas, Sursa: Radio Cluj