Deşi Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca oferă gratuitate la transportul în comun pentru studenţii din oraş, la ghişeele RATUC, studenţii sunt obligaţi să prezinte un card studenţesc care le este eliberat doar după achitarea unei taxe de 20 de lei şi după achiziţionarea unui card bancar de la Banca Transilvania. Deci cum rămâne cu gratuitatea?

Până anul trecut, cardurile studenţeşti Omnipass (fondat de Andrei Ciubuc) erau eliberate gratuit, însă de la finele anului trecut, Omnipass a fuzionat cu Studcard, iar acum ambele organizaţii studenţeşti PRIVATE le impun studenţilor plata unei taxe de 20 de lei. Chiar şi cei care au apucat să-şi facă card în 2013, când ele erau eliberate gratuit la Omnipass, sunt chemaţi să-şi reînnoiască cardurile, contra taxei de 20 de lei deşi reamintim că oficial studenţii beneficiază de transport gratuit.

Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, studenţii sunt obligaţi, dacă doresc să circule gratuit cu mijloacele de transport în comun, să-şi facă card bancar la Banca Transilvania.  Acest lucru nu este de mirare dacă stăm să ne gândim la legăturile dintre prefectul studenţilor, Andrei Ciubuc şi campania electorală în care i-a susţinut pe Marius Nicoară şi Horea Uioreanu, ambii candidaţi cu implicaţii puternice în trecutul Băncii Transilvania.

Studenţii clujeni sunt nemulţumiţi de birocraţia forţată pentru gratuitatea la transportul în comun, de care ar trebui să beneficieze în baza deciziilor Consiliului Local Cluj-Napoca, considerând că calitatea de student a lor este demonstrată de carnetul de student avizat la secretariatele facultăţilor, nu de un card eliberat de un privat.

„Unde se duc banii pe care îi dau zecile de mii de studenţi din Cluj-Napoca, acestor organizaţii? De ce trebuie să dăm nişte bani unor organizaţii studenţeşti private din moment ce Primăria şi Universităţile sunt cele care subvenţionează transportul gratuit în comun?”, se întreabă studenţii.

Problema eliminării obligativităţii prezentării cardurilor studenţeşti PE BANI pentru legitimaţiile de TRANSPORT GRATUIT a fost reluată şi anul trecut în plenul Consiliului Local, fiind invocat în apărarea cardurilor studenţeşti faptul că este efectuată o verificare suplimentară a calităţii de student. Totuşi la eliberarea cardului studenţilor li se cere „să se prezinte cu carnetul de student vizat”. Atunci de ce nu pot primi gratuitate la ghişeele RATUC în baza aceluiaşi carnet de student prezentat şi organizaţiilor studenţeşti? Oare toţi studenţii care vin la Cluj-Napoca sunt potenţiali infractori, falsificatori de documente, şi totul se rezolvă cu un card la Banca Transilvania?

NapocaNews