Oficialii clubul Universitatea Cluj au oficializat transferul mijlocaşului brazilian Rodrigo Braga Menezes. Fotbalistul evoluează pe postul de mijlocaş central are 25 de ani, 1.87 înălţime şi 79 de kilograme.

Rodrigo Braga vine de la Corinthians Paranaense, un club fondat în 1994 care evoluează în ligile inferioare din Brazilia. Fotbalistul a semnat cu ”U” un contract pe şase luni, cu opţiune de prelungire pe încă doi ani.

„Am sosit la Universitatea Cluj pentru a ajuta la îndeplinirea obiectivului din acest an, salvarea de la retrogradare, care se poate realiza. Sunt fericit că am ajuns la o echipă de tradiţie şi cu suporteri foarte frumoşi”, a declarat Rodrigo pentru site-ul oficial.

Paul Panait