În acest moment nu doar U Cluj, ci nicio echipă de dincolo de cortina primelor cinci-şase locuri nu poate ţine piept Stelei. Dar depinde cum pierzi, dând pase decisive campionilor sau luptându-te, aşa cum s-a luptat U măcar în prima repriză.

Nemaicâştigând nimic pe teren bucureştean în faţa Stelei de aproape patruzeci de ani, de pe vremea când în tricourile alb-negre se îmbrăcau Dan Anca, Poraţchi, Uifăleanu sau Tim Câmpeanu, era greu de crezut că Ninu sau Boutadjine, urmaşii studenţilor de odinioară, ar fi putut izbuti mai mult. Interesant era doar de observat dacă pantalonii clujenilor vor rămâne pe ei, aşa cum anunţase Vlăduţ Munteanu, sau vor pica în vine sau chiar mai jos, cum s-a întâmplat nu demult cu nădragii altora.

Da, pantalonii clujenilor au rămas pe ei. Au jucat bine o repriză, au pus probleme Stelei, Lemnaru i-a alergat pe Gardoş şi Szukala, iar maşinăria infernală fără vârf de atac a Stelei a suferit în faţa efortului frumos desenat pe teren de acest interesant Mihai Teja, salvamarul cu licenţă Pro cu care Walter încearcă să mai scoată o dată tomberonul la mal. Primind acel gol în ultimele frânturi de fază din prima repriză,după ce tocmai ratase monumental prin Lemnaru, temerara U a trebuit după pauză să facă altceva şi n-a mai făcut nimic. Atât duce U acum, atât e în stare, atât poate linia din spatele lui Lemnaru, acea tripletă Boutadjine-Cristocea-Max Nicu, atât etalează o echipă care de vreo doi ani se chinuie practic să trăiască, trecând prin episoade dramatice, precum peştele nedezosat din cauza căruia a plecat Şumudică.

Apariţia tricourilor alb-negre într-un meci de asemenea expunere a trezit nostalgii şi înflăcărări, iar aceste rânduri s-ar putea să se înscrie în ambele categorii. U e simbolul Clujului, al întregului Ardeal, e o tradiţie venind din 1919, de la Iuliu Haţieganu şi, mai apoi, de la Titus Lucaciu, şi merită o soartă mai bună decât chinul din ultima vreme şi decât perspectivele destul de întunecate. E nevoie de un suflu nou, de ceva măcar la nivelul infuziei de prosperitate de acum trei ani, când Adrian Cristea, Claudiu Niculescu, Boştină sau Bornescu însemnau ceva, iar echipa adulmeca prima jumătate a clasamentului. Adică e nevoie de bani, nu cine ştie ce, măcar o zecime din cei cu care concitadina CFR-ului şi-a clădit imperiul multinaţional din ultimul deceniu, fără însă a sădi la temelie o simpatie ca aceea de care se bucură U. Deocamdată e doar entuziasm şi doar insolvenţă, stare din care n-are cum să se nască mai mult de o repriză onorabilă într-un meci de mare expunere.

Alin BUZĂRIN – Blog Pro Sport