Dreptate. Pentru că de la acest principiu pornesc în seara aceasta discuţia. Ce este drept? Ce spune instanţa, sau ce spune gura cetăţii? (Şi când scriu „cetate” mă refer la cetăţenii români, cu drept de vot) Pornind de la principii, trebuie făcută diferenţa între democraţia pură şi republica constituţională (scuzaţi cacofonia inevitabilă).

Democraţia pură, înseamnă pe scurt, că majoritatea decide. Indiferent ce! Adică, dacă majoritatea decide, că de mâine o familie mai are dreptul la o singură maşină, şi „surplusul” de maşini trebuie predat autorităţilor, pentru justa redistribuire, aşa se va întâmpla.
Într-o republică constituţională, familiile, care deţin o a doua (sau a treia etc.) maşină, sunt protejate de lege, pentru că legea stabileşte dincolo de orice dubiu dreptul la proprietate.

De asemenea, într-o democraţie pură, majoritatea înfierbântată poate decide exilarea unui jurnalist, pentru opiniile, pe care le publică. Poate că scrie de rău despre un personaj îndrăgit, ca Gigi, Meme, şi alţi gentilomi cu nunţi de milioane de euro. Într-o democraţie pură, jurnalistul s-ar trezi aruncat din ţară, eventual după ce a luat şi o mamă de bătaie.

În republica constituţională dreptul la liberă exprimare este garantat, indiferent de ce spume face sau nu gloata.
Republica constituţională înseamnă reguli, legi şi instanţe. Înseamnă, că dincolo de înfierbântarea de moment, avem nişte repere clare, de care trebuie să se ţină şi majoritatea, şi minoritatea.

Cazul Mircea Diaconu mai prezintă încă o dată, dacă mai era nevoie, faţa urâtă a democraţiei. Acest actor de succes, popular şi apreciat, are nişte lacune esenţiale. Una dintre ele este lipsa totală de performanţă (ca senator, într-un mandat, a avut 26 de iniţiative legislative, din care aproape toate retrase de iniţiator sau respinse în comisii, şi O SINGURĂ INTERPELARE), iar o alta este atitudinea foarte relaxată cu privire la litera legii.

După ce a scăpat recent de dosarul penal legat de contractul semnat cu soţia sa (achitare, care i-a adus o amendă de 1.000 RON), dl. Diaconu a prins curaj. A stat, s-a gândit şi şi-a spus: „Cine se cred aceşti 11 judecători, să mă împiedice pe mine să ajung în Parlamentul European, pentru a avea şi acolo 1 interpelare şi 0 legi admise?” Aşa că, împreună cu un alt personaj notoriu, Dan Voiculescu, a purces la o amplă acţiune de instigare a cetăţenilor la nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti!

Toţi cei, care au semnat pentru dl. Mircea Diaconu, au semnat în favoarea nerespectării justiţiei. Toţi cei, care au semnat pentru el, au semnat pentru domnia părerii cetăţii, în detrimentul legii. Toţi cei, care au semnat în favoarea lui, practic, favorizează un infractor!
Pentru că nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti, ESTE O INFRACŢIUNE! Iar Parchetul trebuie să se auto-sesizeze.

Dacă trecem această acţiune cu vederea, ca pe un gest excentric al unui actor, riscăm să creăm un precedent. Şi ne vom trezi cu semnături pentru eliberarea lui Meme, lui Borcea, de ce nu şi a fraţilor Becali? Riscăm să subminăm acel filon, care asigură (sau ar trebui să asigure) regulile clare de convieţuire, şi care ar trebui să îi pedepsească pe cei, care încalcă legea, indiferent de popularitatea lor.

Deci, NU îl susţineţi pe Diaconu! NU semnaţi pentru încălcarea legii! NU susţineţi un infractor, indiferent cât de simpatic ar părea!

Remus Rădoiu