Pelerinajul intreprins de Buna Vestire la mănăstirile din nordul Moldovei a fost unul iniţiatic. A avut o componentă spirituală teologică şi una de sociologie creştină. Este evident că spaţiul geografic al Bucovinei şi Neamţului este îmbibat de cea mai curată şi vie Ortodoxie a neamului românesc. Şi totuşi, după plecarea duhovnicului neamului Iustin Pârvu la cele veşnice, ceva s-a schimbat în economia religioasă a mănăstirilor noastre. Partea ierarhică supusă compromisului şi concupiscenţei cu clasa politică coruptă, ateie, care conduce ţara, şi cu sistemul anticreştin de la Bruxelles încearcă să degradeze duhul curat al credinţei ortodoxe. Alterarea conducerii vieţii monahale, datorită colaborării ierarhiei cu politicienii nu se observă de primul mirean novice poposit în vizită la mănăstiri. Numai un observator atent, cu experienţă teogică, poate disjunge binele de rău. O linişte apăsătoare, aproape de cea din perioada comunismului anilor 80, s-a lăsat peste anumite lăcaşuri de cult, refuzându-se rugul aprins şi experienţa mistică şi radicală a iubirii întru Hristos până la arderea de tot pentru a nu se perturba pacea prosperă, lumească, îmbelşugată de daruri materiale dintre ierarhi, stareţi şi clasa politica tot mai antinaţională. Se pare că Bruxelles doreşte ca şi regimul comunist transformarea mănăstirilor din lăcaşuri vii de rugăciune în monumente religioase, turistice de patrimoniu. Acum mai mult ca niciodată stareţii ascultă de Bruxelles, nu doresc să se pună rău cu sistemul confederal european, iar Liturghia a devenit, în unele locuri, un preludiu al ecumenismului, aşa cum s-a întâmplat zilele trecute la Cluj-Napoca. Se fac strategii de stăreţii şi episcopii, de candidaturi la europarlamnetare, e un joc lumesc care perturbă isihia rugătoare a credinţei ortodoxe. Sigur că aceste lucruri carnale ale vieţii monahale nu se observă la prima vedere. Ele se dezvăluie iniţiatic celor care cred că se mai poate apăra verde în faţă şi limpede ca izvorul de munte viaţa monahală a ortodoxiei româneşti. Azi, în mănăstirile din nordul Moldovei, stâlpii ortodoxiei sunt trimişi spre ascultare din altare la strană, bucătărie sau izolaţi în chilii ca să nu tulbure pacea prosperă a stareţilor şi episcopilor cu lumescul şi reprezentanţii ecumenici ai UE. Stâlpii ortodoxiei sunt puşi să cureţe ceapă pentru mesele pelerinilor şi au devenit „cei mai de jos” în economia monastică. Ei nu se plâng, ci acceptă resemnaţi această încercare a unui început de prigoană anti-ortodoxă şi anti-naţională, care a început cu mănăstirile noastre, pentru a nu se perturba drumul luminos spre ecumenismul ateist impus de Bruxelles ţării româneşti, cu o ortodoxie născută şi nu făcută de peste 2000 de ani. Le-am transmis acestor stâlpi ai ortodoxiei româneşti gândul meu curat să nu deznădăjduiască, să nu plece sabia credinţei şi fruntea creştinismului, că au rămas singurele speranţe ale reînvierii neamului. Singurul lăcaş unde mai arde tare şi sus până în ceruri Lumina cea adevărată a ortodoxiei româneşti, curată şi verde ca brazii Carpaţilor, este la Sihăstria Rarăului unde nevoieşte în  pocăinţă şi rugăciune ultimul stareţ al închisorilor comuniste rămas în viaţă Ion Larion. Reîntors din nordul Moldovei prin obcinile Bucovinei, pe drum m-a prins o lapoviţă rece cu nori deşi de ceaţă asemenea sufletului meu în urma celor constatate. Numai gândul la chilia părintelui Iustin mi-a dat o rază de speranţă şi un impuls ancestral către inima ostenită de amărăciune.

Ionuţ Ţene

26-03-2014  
,