Tot mai mulţi istorici din Occident afirmă ceea ce spuneau marii istorici români de la începutul secolului XX, că limba latina are la origine limba dacică, iar Roma îşi trage obârşia din lumea tracilor. Pe tot parcursul seminarilor de la facultatea de istorie de la UBB din anii 90 eram la propriu linşat de colegii, care doreau să se pună bine cu profesorii comunişti, ce proliferau exclusiv teza latinităţii românilor. Când le vorbeam profesorilor şi colegilor conformişti ca să prindă o bursă Soros sau un post de asistent pe viaţă despre „Dacia preistorică” a lui Nicolae Densuşianu, de Nicolae Miulescu a cărei carte am editat-o „Dacia – Ţara Zeilor” sau despre „Getica” lui Vasile Pârvan eram imediat acuzat cu un potop de critici că nu înţeleg rolul romanizării şi latinizării Daciei şi a poporului dac. Azi tot mai mulţi savanţi din UK, geneticieni din Germania sau arhivari ai Vaticanului susţin originea dacă a limbii latine şi etnicitatea de sorginte tracică a Romei imperiale. Miceal Ledwith, fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea si membru al Comisiei Teologice Internationale,a lansat ipoteza că limba latină se trage din limba româna arhaică, de fapt daca, şi nu invers cum cred lingviştii. Concluzia a fost trasă în urma informaţiilor pe care Ledwith le-a obţinut studiind documente din arhivele secrete ale Vaticanului. „Chiar dacă se ştie ca latina e limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba română este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba româna, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers. În concluzie, nu limba română este o limba latina, ci mai degrabă limba latină este o limbă românească. Adică de sorginte tracă. Asadar, vreau sa-i salut pe oamenii din Muntii Bucegi, din Brasov, din Bucuresti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentale (limba latina – n.red.) „, a declarat acesta într-un interviu acordat postului de televiziune TVR Cluj. Mai mult, Miceal Ledwith spune ca la întâlnirea lor cu romanii, dacii nu au avut nevoie de translatori, vorbind cu toţii in limba din care se născuse, ulterior, latina. Pe Columnă împăratul Traian vorbeşte cu prizonieri sau refugiaţi daci fără translator. În anul 2012, documentarul „Dacii, adevăruri tulburatoare”, realizat de către scriitorul Daniel Roxin a cutremurat lumea ştiinţifică, generând ample dezbateri privind faptul că românii sunt urmaşii dacilor. Un grup de cercetatori a realizat un studiu de paleogenetică, potrivit căruia dacii şi romanii au strămoşi comuni. Astfel, tracii ar fi ocupat o mare parte din Europa, centrul de dominaţiei fiind Marea Neagră. De aici s-ar fi desprins ramura care a înfiinţat Roma. Nu întâmplător istoricul Iordanes, în sec V, i-a considerat pe goţi, ca şi geţi. El nu a confundat cele două popoare, ci a subliniat rolul important al geţilor în Europa de atunci.

Despre trunchiul etnico-lingvistic dac al românilor şi al limbii române am mai scris. Ideea latinităţii românilor a fost exacerbată de istorici, începând cu Grigore Ureche şi Miron Costin şi continuând cu exgerările latiniste ale Şcolii Ardelene din interese strict politice. Proiectul naţiunii române în epocă nu ar fi sunat aşa frumos dacă se afirma că românii erau urmaşii unui popor „barbar” dacii, ci suna mai nobil în urechile aristocraţiei vremii, dacă valahii erau consideraţi în memoriile spre cancelariile occidentale ca urmaşii Romei imperiale. Numai astfel, cu o obârşie nobilă şi imperială, românii ar fi putut fi recunoscuţi în epocă ca popor cu drepturi depline în lumea civilizată. Dacă se spunea că românii se trag din „barbarii” daci am fi fost percepuţi de Occident ca un popor sălbatic asemeni din coloniile africane şi fără drepturi.

Istoria are o logică a sa proprie. Dacia se întindea de la Munţii Tatra până la gurile Bugului pe un teritoriu imens. Romanii au cucerit numai 25% din acest teritoriu din motive strict militare şi mai ales economice. Au cucerit capitala dacilor Sarmisegetuza şi minele de sare şi de aur de la Roşia Montana şi aât. Ceea ce doresc şi acum unele mari multinaţionale, dovadă că istoria nu se schimbă structural pe durata lungă. Restul Daciei, cea de 75% din teritoriu, din Panonia până în Transnistria de azi, unde nu a călcat picior de roman, era liberă. Ciudat că 75% din Dacia liberă şi dacii liberi şi-au lăsat tradiţiile şi limba maternă să înveţe latina, limba ocupantului, care controla numai 25% din ţară. Vi se pare logic? După 170 de ani romanii se retrag din Dacia Romană în vremea împăratului Aurelian, iar 75% dintre daci, care trăiau liber nu mai vorbesc daca, ci învaţă cu spor limba latină, ca limbă străină, după ce legiunile romane se retrăseseră dincolo de Dunăre. Nu are logică teoria latinistă. Vă dau un exemplu apropiat de istoria noastră. La 1700 Imperiul Habsburgic, adică Austria, ocupă Transilvania. Austriecii implementează 218 ani până la 1918 cea mai perfecţionistă societate şi cel mai perfect aparat administrativ de control al teritoriului, implementând limba germană. Bucovina şi Banatul erau unităţi administrative germane conduse direct de la Viena. La 1 decembrie 1918 Transilvania se uneşte cu Româna. Eu vă întreb, românii din Transilvania ce limbă maternă vorbeau? Germana? Bineînţeles că nu, ci o curată şi frumoasă limbă românească. În concluzie, aşa cum nu au reuşit austriecii în 218 ani să germanizeze Ardealul, nici romanii nu au putut în antichitate să latinizeze limba şi poporul dac numai în 170 de ani şi Roma controlând doar 25% din teritoriul Daciei. Aşa că noile cercetări ale istoricilor occidentali confirmă pe marii istorici de la începutul secolului XX, care susţineau continuitatea dacilor în Dacia post-romană şi originea tracă a limbii latine. Şcoala istorică de la Cluj, condusă de C. Daicoviciu, s-a încăpăţânat să susţină teoria, ca o marotă politică, a Şcolii Ardelene privind puritatea latină a limbii şi poporului român, care se dovedeşte tot mai subţire şi neştiinţifică în faţa noilor cercetări ale istoricilor din vestul Europei.

Ionuţ Ţene