Zilele trecute m-am delectat cu cartea lui Stelian Tănase „Avangarda românească în arhivele Siguranţei”, Editura Polirom, 2008. Colecţia de documente din arhiva Siguranţei şi Poliţiei interbelice dovedeşte că avangarda literară românească a fost un factor de disoluţie subversiv al statului de drept şi a democraţiei burgheze. Sub pretextul avangardei literare scriitorii de stânga contribuiau la deturnarea democraţiei româneşti interbelice şi erau pe statele de plată ale legaţiei sovietice şi agenţilor NKVD. În proporţie de 90% avangardiştii români erau membrii în ilegalitate ai Partidului Comunist din România. Ei aveau intense legături cu mişcarea suprarealistă a lui Andre Breton sau Louis Arogan, care arau agenţi de influeneţă literară ai URSS în Franţa şi pe statele de plată ale NKVD şi ambasadei sovietice. Andre Malraoux sau Andre Gide, împreună cu ceilalţi suprarealişiti, erau membrii ai cercurilor internaţionale a scriitorilor revoluţionari comunişti şi participau la congresele scriitorilor de la Harkov sau Moscova.

E interesant cum Geo Bogza apare în arhivele Siguranţei ca un scriitor plătit de Legaţia sovietică de la Bucureşti. Pe banii sovieticilor a plecat în Franţa, luând legătura cu suprarealiştii francezi, dar şi cu luptătorii din Brigăzile Roşii din Spania republicană. Personal scriitorul român participă ca corespondent de război de partea republicanilor comunişti din Spania, fiind atent monitorizat de către agenţii Siguranţei. La întoarcerea din Spania avangardiştii organizau conferinţe cu impresii care proslăveau pe comuniştii spanioli. Absolut toate publicaţiile interbelice ale avangardei: Unu, Alge, 75 HP, Tempo, Urmuz, Bluze albastre sau Cuvântul Liber erau plătite de către PCR, prin soţia secretarului general Foriş sau direct de d-na Ostrovski, soţia ambasadorului sovietic la Bucureşti. Siguranţa interceptează o scrisoare a lui Geo Bogza către Andre Breton, prin care îi propunea acestuia să-l primească pe Gherasim Luca şi să-l iniţieze în munca literară ilegalistă specifică comuniştilor. Avangardiştii români, în mare parte de origine evreiască, foloseau presa literară ca un pretext pentru a introduce articole de propagandă în favoarea URSS, a agriculturii colhoznice, şi cultul lui IV Stalin. Dacă un avangardist român ar fi scris ceva de rivalul lui Stalin, celebrul comunist Trotki era imediat pus la index şi înceta finanţarea de la Moscova. Revistele avangardiştilor români erau închise de Siguranţă şi scriitorii hărţuiţi de poliţie, unii făcând şi puşcărie. Cei mai mari scriitori de după 1945, care au primit funcţii înalte în aparatul de stat al RPR şi RSR, ca Zaharia Stancu, Alexandru Balaci, George Macovescu, MR Paraschivescu,  Gh. Ivaşcu, Geo Bogza, Alexandru Graur, Gogu Rădulescu au fost membrii în lilegalitate ai PCR şi pe statele de plată ale NKVD. Aceştia, după 1968, când Ceauşescu a cam rupt-o cu sovieticii şi Moscova, au devenit nişte agenţi de influenţă sovietică şi dizidenţi de ocazie. De fapt, aceşti scriitori au revenit la metehnele de spioni sovietici din perioada interbelică. Avangardiştii interbelici ca Ştefan Roll, Ilarie Voronca, Geo Bogza, Ion Călugăru sau Gherasim Luca militau împotriva moralei burgheze, aplicând o literatură rebelă şi pornografică ca preludiu al distrugerii culturale a statului român. Lucru pe care nu l-ar fi putut face în URSS-ul lui Stalin pe care îl proslăveau şi-l dădeau exemplu. Acolo ar fi fost trimişi în faţa plutonului de execuţie sau în lagărele din Siberia. Ciudat că aproape toţi aceşti avangardişti interbelici, mai puţin Eugen Ionescu -, care ciudat ajunse în război membru al Legaţiei Române la Vichy deşi era evreu, şi alţii care au rămas în Franţa, – au devenit funcţionari superiori în aparatul cultural al statului comunist scriind o literatură conformistă şi fără să mai facă pe avangardiştii. Au devenit scriitori plaţi în exprimare şi culturnici în formă. Alţi avangardişti ca Sesto Pals au emigrat în Israel. Şi Magda Cârneci, ca şi toţi exegezii avangardei româneşti interbelice, ca Ion Pop, percep numai ca un modernism aceast curent literar, nu şi ca o activitate subsidiară politicii sovietice: „Pentru mine, nume precum Tristan Tzara, Max Blecher, Marcel Iancu, Artur Segal, M.H. Maxy, Victor Brauner, B. Fundoianu / Benjamin Fondane, Ilarie Voronca, Gherasim Luca, Claude Sernet, Jules Perahim, Jacques Hérold, Isidore Isou sau Eugen Ionescu, ca să-i amintesc numai pe cei mai celebri peste hotare, însemnaseră în primul rând un triumf al creativităţii moderne locale, ale cărei componente minoritare mi se păruseră fără semnificaţie. O creativitate autohtonă capabilă – la numai câteva decenii de la intrarea României în modernitate – să ofere scenei culturale europene câteva personalităţi originale şi puternice şi câteva modele estetice capitale pentru ideologia artistică a secolului XX: nonconformismul radical prin dadaism, esenţialismul arhaic prin Brâncuşi, atitudinea integralistă, dedusă şi produsă din sinteza diverselor curente novatoriste, practicată în revistele româneşti de avangardă din anii ’20-’30, o anumită formă virulentă de suprarealism sau teatrul absurdului.”

avangarda-romaneasca-in-arhivele-sigurantei_1_fullsize

Am citit recent în revista de istoria presei a lui Ilie Rad de la UBB un excelent articol semnat de drd. Flavia Topan, intitulat „Colaborarea lui George Bogza la revista unu”. Tînăra cercetătoare încearcă să desluşească critic poetica licenţioasă a lui Geo Bogza din Poemul Invectivă sau erotismul din Jurnal de sex într-o manieră academică şi puristă. Aş propune o mai mare aprofundare a operei lui Geo Bogza, în conexiune cu implicaţiile sale politice, ca spion plătit de NKVD şi în jocul de putere făcut, ca agent sovietic, Moscovei. Geo Bogza marşa pe pornografie literară nu ca o credinţă literară, ci ca un instrument politic de deturnare a literaturii clasice şi naţionale româneşti în epocă. După 1945 autorul a revenit un fidel gândirist sovietic, fără să mai facă apel la o avangardă subversivă şi în favoarea Moscovei politice. E de analizat cât de sinceri erau în demersurile lor literare scriitorii avangardişti sau doar făceau politică sub acoperire culturală. În 1943, un alt avangardist Virgil Ierunca făcea politică comunistă împotriva statului român şi  în spatele frontului, fiind urmărit de Siguranţă, ca apoi să emigreze şi să devină la Paris un democrat şi un promotor al culturii împotriva lui N.  Ceauşescu, dar a rămas un fin propagandist al scriitorilor avangardişti ce fuseseră pe statele de  plată ale comuniştilor sovietici.

RevistaP

Geo Bogza e arhicunoscut cu editarea celebrei reviste „Pulă”, care a şocat lumea literară burgheză şi i-a adus puşcăria câteva zile. „Pulă”, subintitulată Revistă de Pulă Modernă sau Organ Universal, a fost tipărită împreună cu Aurel Baranga, Gherasim Luca, Paul Păun și Jules Perahim, anterior redactori ai revistei Alge. A apărut într-un singur număr, pe data de 1 octombrie 1931. Conform lui Sașa Pană, 20 de exemplare au fost imprimate, dintre care doar 7 exemplare au fost distribuite. În interiorul revistei se afla o fotografie cu doi dintre autori, în pielea goală, sub care se află precizarea: „Redactorii șefi ai revistei Pulă la lucru“. Dintre cele 13 exemplare, unul a ajuns la Sașa Pană, directorul revistei unu, iar altul i-a fost trimis profesorului lor Nicolae Iorga, cu dedicația „Tu ai? N-ai!”. Ultragiat, Iorga i-a reclamat pentru „conținutul pornografic” al publicației. Drept urmare, autorii ajung la tribunal și stau câteva zile după gratii înainte să fie amnistiați. Nu de puţine ori aceste reviste de avangardă interzise de Siguranţă au fost arse de membrii Mişcării Legionare, iar autorii lor percepuţi ca decadenţi şi agenţi sovietici bătuţi de tinerii naţionalişti pe străzile sau în crâşmele Bucureştiului. Ciudat că, după 1990, resurecţia avangardei româneşti nu a mai fost de sorginte stângistă şi sovietică, ci cu fundamente ideologice originare. Dar asta e o altă istorie literară care trebuie scrisă.

Ionuţ Ţene