Vocea Rusiei nu este o sursă de informaţii.Vocea Rusiei este o sursă de distracţii. Însă, înainte de toate, în umbra rolului clar definit încă de la maeştrii „agitprop” (agitaţie şi propagandă), Vocea Rusiei serveşte pentru intoxicare şi dezinformare, prin forma cea mai facilă, de amestecare a unor date reale cu informaţii false.

Rezultatul: adevărul iese murdărit, atunci când nu este pus complet în umbră de strălucirea minciunii. Vocea Rusiei este, aşadar, o armă. De la briceguţ cam ruginit, cum este cazul pe care îl tratăm azi, la baionetă cu zimţi, cum a fost la alegerile prezidenţiale precedente, când, în lipsa clasicilor moguli, aflaţi puţin „la rece”, a suplinit nevoia de „bau bau” a candidatului Traian Băsescu. Au riscat – deconspirându-şi preferatul pe care îl deserveau – dar au câştigat. Astăzi Vocea Rusiei scoate de la congelator o afacere uitată sau chiar neştiută de publicul larg: Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu – agent maghiar. Faptul, real, că personajul cu alura politică ajuns al doilea om în stat a fost surprins de serviciile de informaţii româneşti în siajul rezidentului spionajului maghiar în România ar fi trebuit să fie cap de afiş în presa română. Al doilea om al statului român, suspectat de a fi fost racolat de serviciile statului ungar, şi nimeni nu scrie nimic.Încă. Preventiv însă, Moscova, mama agitatului copil eurasiatic, Budapesta, scoate prin Vocea Rusiei şopârla: dacă nu o spune, încă, nimeni, să o spunem noi, primii. Jocul de biliard e perfect.

Dacă va fi vreodată chestionat asupra acestei afaceri, Călin Popescu Tăriceanu nu trebuie să zică decât atât: „Chiar am ajuns să ne luăm după Vocea Rusiei, care atacă mereu ce-i mai bun în România?!…”.

Paradoxal, pentru unii, Vocea Rusiei a preluat rolul jucat pe vremuri de revista România Mare.

VOCEA RUSIEI CÂNTĂ PE LIMBA LUI SOROS

Într-un melanj nemaipomenit de informaţii false şi reale plasate pe centimetrul pătrat, Vocea Rusiei a publicat, săptămâna trecută, un articol în care leagă vizita lui George Soros în România de schimbările de Guvern şi inventarea Coaliţiei PSD(USD) – UDMR, reiterând totodată invenţia că numele de cod „Marcel”, invocat de Elena Ceauşescu la Târgovişte („Ai văzut ce ne-a făcut Marcel?”), înainte de execuţia cuplului prezidenţial, i-ar aparţine miliardarului pretutindenar.

Falsurile:

1. În primul rând, în toate articolele Vocii Rusiei, George Soros este prezentat ca exponentul oligarhiei imperialiste care decimează naţiunile Europei de Est, lipsite, acum, de marele protector de la Răsărit.
Dacă însă am lua la bani mărunţi toate acţiunile întreprinse de Reţeaua Soros începând din 1989 – cel puţin în România – am constata că majoritatea acestora sunt, de fapt, pe linia directivelor Moscovei: de la inocularea sintagmei şi a conceptului de „limbă moldovenească” printr-un „studiu” al Fundaţiei Soros din anii „90, semnat de Renate Weber, Gabriel Andreescu şi Valentin Stan, la impunerea, la nivel european, a termenului de „rom” pentru ţigani, stârnind confuzia de astăzi de România, patria „romilor”, conform, însă, unui plan rusesc din epoca ţaristă, preluat cu sârg de sovietici şi urmaşii lor. Ca să dăm doar două exemple.
2. Atribuirea falsă a numelui de cod „Marcel” lui George Soros are rolul de a îndepărta publicul neavizat de la realitatea implicării sovietice în lovitura de stat din decembrie 1989, transferând, „nu-aşa?”, această culpă „odioşilor imperialişti” care, „nu-aşa?”, vor să pună ghearele pe toată economia românească.
Deşi, iarăşi, după cum arată datele reale, sectoare strategice ale economiei din România, cu valenţe europene (aluminiul, aurul (!), siderurgia, metalurgia, rafinării, carburanţi, energie termoelectrică, gaze naturale, IT, mass-media, şi, mai nou, şi fotbalul) sunt în mâna unor firme ruseşti (ROMÂNIA-RUSIA; „Investiţii strategice ruseşti în ţara noastră”; BURSA 03.04.2012) sau cu legături ruseşti mascate prin fostul imperiu austro-ungar.
În realitate, adevăratul „Marcel” care a conspirat pentru răsturnarea regimului şi instalarea unuia fidel Moscovei a fost Gheorghe „Gogu” Rădulescu, singurul membru al CPEx al CC al PCR scăpat de închisoare după 1989 şi ca urmare a unei cereri semnate de foarte mulţi intelectuali, de la Ana Blandiana la Nicolae Manolescu, cunoscut drept agent NKVD şi apoi KGB, păstrat în funcţii, dar monitorizat de Ceauşescu şi Unitatea specială a Securităţii UM 0110 „anti-KGB” (General de brigadă (r) Aurel Rogojan – „Cazul Gogu Rădulescu şi Loja de la Comana sub lupa Securităţii”; Jurnalul Naţional, 27.12.2010).
3. Singurul fapt real din poliloghia Vocii Rusiei este că George Soros, un cunoscut avocat din oficiu al cauzelor Ungariei, a apărut în România în acest moment (10-11.03.2014) şi s-a întreţinut, discret, cu premierul Victor Ponta (sau cel puţin cu el). Sub pretextul ridicării unui muzeu al ţiganilor/romilor în sectorul 6 al Capitalei.
Dar, aşa cum afirmă cu aplomb chiar realizatorii proiectului, acesta este ridicat exclusiv din fonduri private. Ca urmare, discuţia pe acest subiect ar fi fost caducă.

Curios este de ce a fost aproape ignorată de către presă prezenţa în România a unui multi-miliardar controversat al planetei, aflat, după cum se spune, atât în umbra lui Băsescu (majoritatea consilierilor preşedintelui din primul mandat erau bursieri sau angajaţi ai Fundaţiei Soros sau/şi ai Colegiului Noua Europa) dar şi a lui Ponta (vizita din SUA din martie 2012, cu două luni înainte de a deveni prim-ministru).Vorbim de un personaj ai cărui angajaţi au fost chiar miniştri şi premieri ai României, ca Mihai Răzvan Ungureanu (fost membru al Consiliului Director al Fundaţiei Soros) sau sunt consilieri ai actualului prim ministru, ca Wesley Clark (membru al „board”-ului BNK Petroleum, unde acţionar este Soros).Şi totuşi, un atare grangur mondial nu a primit nici măcar atenţia de care se bucură Dan Puric.Într-adevăr, de dinainte de desemnarea sa ca prim-ministru şi până la trocul anti-naţional cu UDMR, putem observa o oarecare influenţă în viaţa lui Victor Ponta a întâlnirilor pe care le-a avut cu George Soros sau angajaţii săi, prilej cu care actualul premier, care se vede deja şi preşedinte al României (cu sau fără „Ţinutul secuiesc”?), a început să vorbească pe limba miliardarului originar din Ungaria.
O vom reflecta doar prin declaraţiile sale:

„În 1917, străbunicul meu, Ponta Gheorghe, a dezertat din armata austro-ungară, a trecut în România pentru a primi cetăţenia română şi simt o datorie faţă de el şi faţă de toţi ceilalţi să spun că Ardealul este România, că nici un român nu trebuie să plece din locul în care s-a născut pentru a se simţi în ţara lui şi că, într-adevăr, eu cred că ţinutul secuiesc nu e România, pentru că nu există ţinutul secuiesc” (fragment din cuvântul lui Victor Ponta la Adunarea Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, Topliţa, 20 martie 2010; Sursa: „Ponta, biciul lui Dumnezeu”, de Mihail Groza ; Informaţia Harghitei, 14.03.2014)

„Transilvania trebuie să aibă şi la nivel politic o reprezentare regională şi o reprezentare specială. (…) Mai multă autonomie, mai multă libertate, mai multă iniţiativă pentru Transilvania este în favoarea Transilvaniei şi a României. (…) Sunt lucuri care definesc Transilvania şi care nu trebuie stricate de Guvernul central. Nu înţeleg de ce banii din taxele din Transilvania să vină în Bucureşti”. (Declaraţii făcute la Cluj, pe 9 martie 2012, după vizita în SUA şi înainte de a deveni prim-ministru).

FILIERA RUSO-MAGHIARĂ, DE LA TĂRICEANU ŞI UNGUREANU, LA NĂSTASE ŞI PONTA ŞI ÎNAPOI

La aceste vorbe se adaugă, desigur, şi fapte: acceptarea tuturor cererilor UDMR, de la reprezentarea simbolică a „Ţinutului secuiesc”, prin drapel propriu arborat pe instituţiile statului român, la segregarea etnică a UMF Târgu Mureş, deşi tocmai pentru promovarea acestui act discriminatoriu la adresa românilor şi revizionist din punct de vedere al adevarului istoric, a plătit cu capul predecesorul său, Mihai Răzvan Ungureanu, şi până la scoaterea din adormire a fostului prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu, cel care, împreună cu numitul Ungureanu, a încercat sa transfere, gratuit, întreaga avere a Fundaţiei Gojdu, estimată la mai multe miliarde de euro, statului ungar.

Vocea Rusiei, maestră în trimiterea cititorului la plimbare pe cărărui pierdute, produce în articolul la care facem referire un link către o fotografie, în care apare fostul (?) şef al rezidenţei maghiare Rudas Erno împreună cu conducerea UDMR, în anul 1995. Şi redă, pe scurt, informaţia ca acesta a fost asociat în afaceri cu Călin Popescu Tăriceanu. Scopul vi l-am edificat. Se numeşte, în limbaj de specialitate, „prăfuire”. Prăfuirea subiectului altfel ultra-exploziv şi aflat, cândva, chiar în atenţia şefului statului, Traian Băsescu.

Fotografia este extrasă însă dintr-un serial publicat de portalul ZiaristiOnline.Ro, sub titlul „Secretele UM 0110. Toţi spionii unguri ai premierilor români” şi prezintă o serie de informaţii complexe, care fac trimitere către Alin Teodorescu şi Adrian Năstase respectiv Rudas Erno şi Călin Popescu Tăriceanu. Ancheta conţine date şi fapte concrete, bazate în principal pe informaţiile oferite ziaristului Dan Badea şi publicului larg de generalul SRI (r) Aurel Rogojan, cât şi pe mărturiile oferite personal subsemnatului de regretatul general Victor Neculicioiu, fostul şef al UM 0110 – supranumită „anti-KGB”, o unitate specială unică în tot spaţiul comunist, de urmărire a agenţilor puterii sovietice – şi de colonelul (r) Ioan Rusan, fost şef al compartimentului „anti-STASI” al acestei unităţi, ulterior şef secţie SRI Sibiu şi sef al Diviziunii Filaj a SRI.

Astfel, colonelul (r) Ioan Rusan, afirma într-un interviu acordat subsemnatului în 2009, că sociologul Alin Teodorescu, fost informator al Securităţii, primul preşedinte al Fundaţiei Soros România şi, în acelaşi timp, al Grupului pentru Dialog Social, patron al IMAS, fost consilier personal al lui Adrian Nastase şi Ion Iliescu, fost deputat PSD, strateg al campaniei electorale PSD şi, cel mai grav, şef al Cancelariei primului ministru al României Adrian Nastase, cu rang de ministru, a fost recrutat de spionajul Ungariei în 1988 şi şi-a continuat activitatea pe această linie.

Recrutorii săi: „Un cadru de informaţii al serviciului comunist maghiar, Hunio Gabor, prin concursul şi cu participarea agentului Horvath Andor (ulterior membru al Consiliului Director al Fundaţiei Soros, profesor la UBB Cluj)”.Sub supervizarea lui… Rudas Erno.Care, conform lucrării lui Traian Valentin Poncea şi Aurel Rogojan, ofiţeri SRI de rang înalt, acum în rezervă, „Spionajul maghiar în România” (Elion, 2007, Bucureşti), era la data respectivă „conducătorul rezidenţei de informaţii din România”.Victor Neculicioiu, în revista „Vitralii” a veteranilor SRI, aminteşte că „Rudas Erno, cadru de spionaj în Consulat (la Cluj, n.n.), a fost, la un moment dat, compromis, datele în cauză fiind aduse combinativ la cunoştinţa Centralei din Budapesta, care l-a retras de la post (1985)”.

Erno se afla în atenţia UM 0110 încă din 1982, pe când îi alimenta cu materiale revizioniste pe Laszlo Tokes şi Szocs Geza.

„Odată cu aceste materiale au venit şi diferite sume de bani, din care autorităţile au reuşit să depisteze 2.727 de forinţi şi diferite documente cu vize în alb, necompletate”, se arăta într-o publicaţie a maghiarilor din exil, Caiete Maghiare (1983).

Szocs Geza a ajuns în 1989 şef al biroului Europei Libere la Budapesta, după 1990 devenind secretar general al UDMR, iar între anii 2010 – 2012 fiind instalat ca secretar de stat responsabil de maghiarii de pretutindeni, la Budapesta, fireşte, pentru ca de atunci să fie pentru Viktor Orban ceea ce este Gyorgy Frunda pentru Victor Ponta: consilier personal al primului ministru.

Ulterior retragerii din 1985, Rudas Erno este retrimis pe teren, la Ambasada Budapestei de la Bucureşti, în calitate de ministru consilier pe probleme economice şi comerciale, poziţie oficială din care este declarat „persona non grata”, în 1988, nu înainte, însă, de a-l avea în studiu şi pe un alt disident interesant, asemenea lui Alin Teodorescu, ajuns astăzi preşedinte director general al TVR: Stelian Tănase.

Expulzat în 1988 „ca sancţiune pentru nedelimitarea activităţii diplomatice oficiale de acţiunile ostile României, implicate de calitatea sa de ofiţer al Securităţii Republicii Populare Ungaria”, pentru ca să apară apoi în postură de „revoluţionar” în decembrie 1989, la TVR”L” împreună cu Domokos Geza, pe 15 octombrie 1990, Ion Iliescu îi primeşte lui Rudas Erno scrisorile de acreditare, de data aceasta, direct în calitatea de ambasador al Ungariei.
Generalul Aurel Rogojan citează în cartea sa „Fereastra Serviciilor Secrete” (Editura Compania, 2011), o mărturie a comandantului UM 0110, potrivit căreia „Sociologul”, numele de cod al lui Alin Teodorescu, a fost instalat la Palatul Victoria, după o vizită a lui Adrian Năstase la Budapesta, din 2002. Consecinţele numirii şi păstrării lui Alin Teodorescu la vârful Guvernului Năstase s-au văzut imediat şi în numărul favoritismelor acordate ONG-urilor gen Fundaţia Soros, GDS (care a primit în 2004 statut de „utilitate publică) dar şi, mai ales, UDMR.

Generalul Victor Neculicioiu, cel care a instrumentat cazul în calitatea sa de şef al UM 0110, a solicitat şi a primit o întrevedere oficială, la Palatul Victoria, cu premierul Adrian Năstase, pentru a-i prezenta dovezile, după cum mi-a confirmat personal.

Contactat de mine la vremea respectivă, fostul premier Adrian Năstase s-a arătat foarte vexat de faptul că sunt cunoscute aceste amănunte, iar Alin Teodorescu, sigur pe situaţie, a tratat subiectul la modul băşcălios.

Urmarea a fost că interviul, care oferă o sumedenie de amănunte şi despre alţi agenţi maghiari şi ruşi, inclusiv Laszlo Tokes şi Mihnea Berindei, promotorul „Declaraţiei de la Budapesta” din iunie 1989, a fost blocat de la publicare într-un cotidian central, la acea vreme, şi nu a apărut, până acum, decât în varianta online.

În 2004, următorul prim-ministru la rând, după căderea lui Năstase, este Călin Popescu Tăriceanu, care este şi mai bine prins în laţurile reţelei maghiare decât predecesorul său.

Cu acesta, Rudas Erno se află „şi” în relaţii de afaceri, încă din 2003, parcă prevăzând traseul său ulterior.

Ziaristul de investigaţii Dan Badea arăta, într-o publicaţie dispărută, că firma în care Tăriceanu a fost asociat cu Erno a fost înregistrată la Registrul Comerţului din România , în septembrie 2003: „H-D Clasic Motorcycles” SRL, cu obiectul de activitate „comerţ cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor”.

Firma a devenit importatorul oficial al motocicletelor Harley Davidson în România.

Acţionarii societăţii erau cetăţeanul ungar Rudas Erno (50% din capitalul social) şi Automotive Trading Services SRL – ATS (50%), firmă care îi aparţinea lui Călin Popescu Tăriceanu (85%) şi care este importatorul oficial în România al autoturismelor Citroen. Ambele firme, H-D Clasic Motorcycles şi ATS, erau administrate de aceeaşi persoană: Bogdan Valeriu Bucurescu.

După ce scandalul a apărut în public, prin intermediul emisiunii lui Radu Moraru „Naşul”, pe atunci la B1, când preşedintele Traian Băsescu deja se dezisese de premierul său, Călin Popescu Tăriceanu, acesta din urmă a făcut tot posibilul pentru a-şi sterge urmele, solicitându-i şi lui Rudas Erno să iasă din afacere. Erno se mai afla implicat în alte trei firme de pe piaţa din România: „Outdoor Media” SRL (1988), „Outdoor Media Pro” SRL, „Management Solutions Agency” (MSA) SA.

* UNDE A UITAT BĂSESCU DOSARUL LUI TĂRICEANU ÎNTOCMIT DE SRI?

Bunicul său, Laszlo Rudas, mai scria Dan Badea, a fost membru de frunte al Cominternului, încă din anii ’20, când s-a refugiat la Moscova.
În 1941, el a fost acuzat de spionaj în favoarea Ungariei, iar după ce a revenit la Budapesta, a fost numit preşedintele Tribunalului Poporului.
Din punct de vedere al originii socio-politice, spionul Rudas Ernö, partenerul de afaceri al premierului Tăriceanu, este ceea ce sunt Volodea Tismăneanu, Petre Roman, Bogdan Olteanu, Horia Radu Patapievici, Bujor Sion şi alţi fii sau nepoţi de comunişti pur-sânge, conchidea jurnalistul Dan Badea investigaţia sa din 2007.

Agentura maghiară a fost şi a rămas subordonată serviciilor de informaţii ruseşti, şefii serviciilor ungare fiind, până foarte de curând, şcoliţi la Moscova, au subliniat la unison toţi specialiştii serviciilor româneşti citaţi mai sus.

Astăzi, Călin Popescu Tăriceanu este al doilea om în stat, ca şef al Senatului României.Şi-a curăţat, oare, atât de bine, trecutul?

Pentru că preşedintele României, Traian Băsescu, declara în 2007 la postul de televiziune B1TV, în emisiunea Naşul, amintită cu privire la informările serviciilor speciale româneşti: „(…) informaţiile pe care le-am primit eu despre domnul Erno le-a primit şi domnul premier, Călin Popescu Tăriceanu. Dacă a dorit să se asocieze şi în afaceri, asta a fost opţiunea dânsului”.

Răspunsul preşedintelui României a clarificat interesul jurnalistic al mo¬deratorului emisiunii Naşul, dar a deschis o nouă problemă, afirmă generalul Aurel Rogojan.

Domnul Traian Băsescu a spus că fostul premier „a dorit să se asocieze şi în afaceri” (s.n.) cu spionul ungur.
Întrebarea firească deschisă de preşedinte este: „În ce alt¬ceva era deja asociat fostul premier cu generalul serviciilor speciale ungare, Rudas Erno?”.
Şi, dacă a fost asociat şi în altceva, ce-l face astăzi pe primul om în stat să-şi uite avertismentele din trecut, ţinând cont că trecutul nu se prescrie iar Articolul 155 din Cod Penal sună aşa: „Fapta cetăţeanului român sau a persoanei fără cetăţenie, domiciliată pe teritoriul statului român, de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului, prin acţiuni de provocare de război contra ţării sau de înlesnire a ocupaţiei militare străine, ori de subminare economică sau politică a statului, ori de aservire faţă de o putere străină, sau de ajutare a unei puteri străine pentru desfăşurarea unei activităţi duşmănoase împotriva siguranţei statului, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi”.

Iar Victor Ponta se află într-o Coaliţie al cărei partener cere direct autonomia unui teritoriu al Românie.

Victor Roncea – Bursa