Aproape 1.000 de locuri de muncă sunt puse la dispoziţia clujenilor, vineri, între orele 9,00 şi 13,00, la Tribuna a 2-a de pe Cluj Arena.

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă organizează acest eveniment, simultan în Cluj-Napoca şi Dej.

Evenimentul se adresează persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, iar participarea este gratuită.

În Cluj, 38 de agenţi economici îşi vor prezenta oferta de posturi disponibile, precum şi cerinţele ocupării acestora. Cele mai multe locuri de muncă disponibile, 364 – sunt destinate muncitorilor necalificaţi, pentru persoanele cu studii medii vor fi prezentate 327 de posturi, iar pentru studenţi sau absolvenţi de facultate sunt disponibile 98 de locuri de muncă.

Vineri şi sâmbătă, între orele 10,00 şi 17,00, în incinta Iulius Mall din cartierul Gheorgheni se va desfăşura Târgul de Cariere IT. 25 de companii pun la dispoziţia participanţilor oferte atât pentru începători, cât şi pentru profesionişti.

În municipiul Dej, Bursa Generală a Locurilor de Muncă se va desfăşura la Sala de Conferinţe a Hotelului Black Tulip, unde vor fi prezenţi 12 agenţi economici.

Sursa: Radio Cluj