Toate pretenţiile UDMR se reduc la steaguri secuieşti, folosirea limbii maghiare, şcoli separate, provincii separate, cetăţeni separaţi. Nu ar fi mai util, şi economic, şi social, dacă liderii maghiarilor ar lupta pentru integrarea acestora, nu pentru izolarea lor? Vor trăi maghiarii mai bine dacă fiecare îşi va agăţa câte un steag secuiesc de pălărie? Atunci ar fi simplu: le dăm steaguri şi nu le mai trebuie spitale, pensii sau locuri de muncă.

Cu toată reprezentarea lor parlamentară şi guvernamentală, zonele locuite majoritar de maghiari sunt campioane la şomaj, au drumuri proaste, dar au mare nevoie de steaguri. Iar politicienii lor, în loc să rezolve izolarea economică şi socială a regiunii, mai adaugă câteva steaguri şi câteva şcoli care să-i „ajute” pe maghiari să nu mai ştie o boabă româneşte. După care, sigur că ne trezim cu solicitarea ca instituţiile statului din zonă să adopte limba maghiară, pentru că etnicii respectivi ajung mai rău decât chinezii în România, cei din urmă măcar se străduiesc să înveţe limba română. Dincolo de neconstituţionalitatea implementării limbii maghiare în instituţiile statului român, unde este folosul pentru dezvoltarea comunităţii maghiare dacă totul se închide acolo într-un cerc vicios din care nu se mai comunică în afară, iar legăturile cu restul ţării devin imposibile?

Numai la sectarii fanatici mai găseşti o asemenea filozofie de viaţă: izolarea în sânul propriei comunităţi şi ruperea legăturilor cu restul societăţii, crearea unei lumi închise în sine care se mai raportează doar la sine însăşi şi la absolut, indiferent cum ar fi definit acesta. În cazul viziunii politice maghiare, absolutul este etnia, tot ce nu este ea e demonic şi trebuie înlăturat ca un păcat de moarte. Orizontul mental, ca şi în cazul sectelor, este manipulat strict de liderii comunităţii şi orice informaţie din afară, care ar putea contrazice viziunea absolutistă, trebuie cenzurată. Politica maghiară transformă comunitatea etnică respectivă într-o grupare Amish din care nu se iese şi în care nu se intră. Maghiarii ar trebui să-şi dea seama că ei sunt primii care au de suferit din această politică izolaţionistă, dar, surpriză, ei nu au de unde să afle pentru că nu citesc în română, iar media maghiară este toată direcţionată spre acelaşi deziderat suprem al izolării. Singura raportare exterioară este la Oraşul Sfânt de la Budapesta, de unde vin învăţăturile divine şi lumina, precum şi nişte bani, folosiţi tot pentru izolare însă, pentru şcoli şi publicaţii maghiare. O graniţă nevăzută la care liderii lor îşi aduc aportul substanţial îi închide în comunitate pe etnicii maghiari aflaţi în zonele locuite majoritar de această categorie. Spre deosebire de ei, etnicii maghiari care trăiesc printre ceilalţi se adaptează şi îşi văd de treabă, aşadar se poate. În interiorul sectei regionale create de politicienii maghiari însă, soarele răsare secuiesc, ca pe steag, după care apune în limba maghiară, şi asta e tot ce trebuie să ştie un locuitor de acolo. În felul acesta, ei rămân prizonierii politicienilor lor, fără alternativă şi fără orizont de emancipare. Cine are de câştigat e uşor să ne dăm seama. La fel şi cine are de pierdut…

Bogdan Diaconu