Ron este un barbat matur, cam de 40 de ani, care e depistat deodata, cand ajunge la un spital in urma unui conflict, ca este infectat cu virusul HI, numit de englezi si AIDS, iar de francezi SIDA. Doctorul care ii comunica diagnosticul ii mai spune ca este o minune ca mai traieste, ca boala sa este foarte avansata si nu-i mai da decat 30 de zile de trait. Lui Ron nu-i vine sa creada, fiindca „eu nu sunt poponar”, zice el. 30 de zile? Cum, tocmai el, Ron Woodroof, care se credea inca un taur?! Ron este electrician de meserie, dar se ocupa si de rodeo, calarind tauri salbatici, asa cum mai are multe pasiuni colaterale, precum casele de toleranta, barurile, locurile unde se practica jocuri de noroc.

Oricum, Ron traieste intr-o lume marginala, intr-o promiscuitate amestecata cu lipsa de scrupule. Viata lui si a celor din jur este foarte dura. De altfel, el are o atitudine de taur. Mereu e pe picior de scandal, de a ataca, de a se incaiera. Desi arata ca un schelet, e renumit ca bataus. Multi ii stiu de frica. Curajul sau se manifesta si in momentul cand afla ca nu mai are de trait decat 30 de zile. Incepe sa studieze boala. Merge la biblioteca, ia carti de specialtate, citeste informatii pe internet. Se documenteaza asiduu. Pentru tratamentul de SIDA exista un medicament, AZT, care se afla in studiu in America, desi cei cu bani multi il pot obtine. Oricum, doctorul nu i-l poate da. Atunci il corupe pe un asistent, care ii da o vreme medicamentul, dar apoi il trimite la un medic din Mexic, pentru o solutie alternativa. Acest medic, tot american, dar cu o licenta revocata, ii ofera un medicament asemanator, dar pe deasupra il implica si intr-o afacere prospera, sa vanda in America acest medicament. Si Ron se deghizeaza in preot ca sa treaca granita cu multe cutii cu pastile in portbagajul masinii sale. Un timp, vinde medicamentele pe sub mana, apoi infiinteaza un Club, prin care vinde cu spor, cu randuri la usa. Ca asociat, il ia pe Rayon, un transsexual, pe care l-a cunoscut in spital, depistat si el de SIDA. Afacerile lui Ron ii sunt dejucate de politie, dar cu ajutorul unei doctorite, Eve, el reuseste sa ajunga din nou in Mexic si sa continue afacerea. La intoarcere, afla ca Rayon a murit. E disperat. Si afla cum. Medicul i-a dat medicamentul AZT, interzis, fiindca era foarte toxic, si l-a omorat. Mai mult, afla ca administrarea mafiota a acestui medicament a produs 10 mii de morti! Ron nu intelege de ce nu se foloseste medicamentul alternativ, care il mentine pe el in viata. Intr-un final, cand intelege ca scopurile comerciale nu au scrupule si calca pe cadavre, Ron va da in judecata sistemul farmaceutic si va castiga procesul. Devine un erou pentru multi bolnavi de SIDA, care vor urma calea lui. Ron va reusi sa supravietuiasca, de la verdictul fatal al doctorului, inca 7 ani!

Aceasta este, in esenta, povestea filmului Dallas Bayers Club (2013), care s-a realizat foarte greu. Dupa 10 ani de cautari, regizorul canadian Jean-Marc Vallée a reusit sa adune 5 milioane de dolari, cu care l-a realizat. Nimeni nu a vrut sa investeasca intr-un asemenea subiect cu probleme, n-a avut curaj si nici nu a banuit succesul lui (pana in prezent incasarile sunt de peste 33 milioane de dolari). Fiindca filmul porneste de la un caz real, un american din Texas care a reusit sa se lupte singur cu boala si leacul gasit de el a devenit o cale de tratare a acestei boli. El s-a luptat cu medicii, cu farmacistii, cu birocratia si mafia medicala. In realitate, Ron a fost castorit, a avut familie, copii, nu se ocupa de rodeo, nu a existat in viata lui nici un transexual si promiscuitate, dar regizorul a ales elemente de spectacol, sa faca povestea cat mai atractiva.

Si a reusit! A reusit atat de bine incat cei doi actori, Matthew McConaughey (Ron Woodroff) si Jared Leto (Rayon), au obtinut premii Oscar, pentru rol principal si rol secundar. Iar filmul a mai obtinut si premiul de machiaj si coafuri, fiindca, ce se intampla, este o performanta fizionomica. Pentru acest rol, Matthew a declarat ca a slabit 25 de kilograme. Fata de imaginea actorului pe scena Oscarului, in film este de nerecunoscut. E ca o stafie. Osos, cu fata mereu accidentata, cu un corp scheletic. El face un rol in spiritul marilor interpretari americane din seria filmelor cu mafia, create de regizori ca Martin Scorsese si Francis Ford Coppola.

Oricum, in functie de deviz, regizorul a rezolvat cazul in cheia promiscuitatii, a unei lumi insalubre, pline de marasm, fericita in consum de droguri, alcool, sex, jocuri de noroc, placeri primitive.

Tot ce intreprinde Ron pare ilegal, subversiv, clandestin. El apeleaza continuu la tot felul de deghizamente, de trucuri, de modificari ale fizionomiei, ale costumatiei si comportamentului, este mereu de nerecunoscut. Acum il vedem degizat in politist, acum in medic sau in mexican cu sombrero. De altfel, aproape ca nu exista secventa in care sa nu apara cu o alta palarie texana. Uneori pare un fel de fachir si totul se petrece ca intr-un hocus-pocus. Personajul este pe cat de real pe atat de fantomatic, clovnesc, artificial. Isi iubeste mult pretenii, pe Eve (Jennifer Garner) si pe Rayon. Cand o cunostinta din bar nu vrea sa dea mana cu Rayon, el il strange de gat si il forteaza sa faca acest gest. Nimeni nu mai facuse pentru Rayon asa ceva. Transsexualul se va revansa, cand Ron e la mare ananghie, isi vinde drepturile de asigurare si ii ofera lui toti banii.

Sigur, e greu de crezut ca Ron a trait ani buni cu o maladie fatala, dar actorul joaca extrem de convingator acest rol foarte complex, de permanenta transformare, de la lesinuri si alte simptome inexplicabile la infatisari de gangster sau de potentat. El devine treptat un etalon si atitudinea sa are ecou public din momentul cand incepe lupta cu instituţiile medicale şi cu companiile farmaceutice. Ron caută medicamente alternative care ar putea să-i ajute şi pe el, si pe cei infectati de acest virus nemilos, care face victime incredibile (o statistica recenta arata ca peste 39 de milioane de oameni mor pe an din cauza maladiei SIDA). Ultima imagine a filmului e un forback, o proiectie rodeo, de vis, in care Ron se pregateste sa iasa in arena, apoi calareste un taur, rezistand, triumfand.
E un subiect foarte sensibil pentru americani, gasirea unei solutii de prevenire si vindecare a acestei boli, dar si pentru demascarea sistemului medical corupt, dovada ca filmul a fost nominalizat la cateva premii ale Academiei, inclusiv la marele premiu, realizand performanta de a obtine trei premii Oscar, intr-o competitie formidabila, in care valorile au fost sensibil egale, asa cum am aratat intr-o cronica anterioara.

Grid Modorcea
Corespondenta de la New York