Scrierile poetei şi prozatoarei Titina Nica Ţene cuceresc şi captivează cititorul prin vioiciune, sinceritate, simplitate şi conciziunea frazei.

În volumul autobiografic de memorii Drumul spre suflet, autoarea abordează un stil direct, uneori învăluit într-o uşoară undă de umor, alteori însoţit de nostalgia efemerităţii vieţii şi a inevitabilei treceri prin această lume. Tenacitatea şi puterea de a se bucura de lucrurile simple ale vieţii înfăţişate de autoare în scrierile sale, îi aduc cititorului un zâmbet descătuşat de micile tensiuni inerente încercărilor vieţii. Întâmplările evocate prind repede viaţă, parcă împrumutând ceva din forţa unor imagini filmate, care încep să se mişte sub „ochii minţii” noastre, prin mijlocirea puterii de imaginaţie. Fără un efort special te vezi acaparat de firul întâmplărilor surprinse în naraţiune, recunoscându-le realismul în împrejurările date.

Vioiciunea prin care îşi construieşte Titina frazele, îţi dă impresia că nimic nu va putea ascunde sau trece sub tăcere. Asemenea unei ape limpezi care cuprinde în oglinzile ei cerul şi tot ce se poate surprinde pe luciul ei, din spaţiul tangenţial, în timp ce în transparenţa ei poţi număra pietrele şi observa tot ce se scaldă în adâncul acelor unde, tot astfel şi Titina Nica Ţene, va „oglindi” povestind firesc fapte şi întâmplări, bune şi rele, care pe parcursul vieţii i-au impresionat şi marcat destinul. În modul cel mai firesc, direct şi limpede, condusă de acel har, de care doar talentul poate face uz, cu fantezie şi realism, evocă împliniri şi neîmpliniri, conturează personaje şi caractere care şi-au pus amprenta sau i-au marcat definitiv viaţa. Aşa după cum am citit undeva aserţiunea scriitorului Mihail Sadoveanu la deschiderea Şcolii de Literatură „Mihai Eminescu” din Bucureşti . Citez din memorie: „Cine vine aici scriitor, iese scriitor. Cine nu, nu ! Cu alte cuvinte, talentul trebuie să fie ingredientul principal, ceea ce Titinei nu-i lipseşte.

Epica Titinei, izvorăşte din neţărmurita dragoste de viaţă şi din nostalgia trecerii inexorabile a timpului. Sau altfel spus, a trecerii noastre prin timp. Autoarea ne împărtăşeşte cu nostalgie şi talent, din experienţa ei de viaţă, din memoria întâmplărilor şi evenimentelor care i-au motivat lupta pentru împlinirea de sine.

Aceiaşi sensibilitate şi candoare o găsim şi în poemele sale, unde autoarea, surprinde încă mai pregnant nostalgia existenţei noastre efemere pe acest pământ, acompaniată de dorul şi amintirea tuturor celor dragi întorşi în veşnicie. De multe ori, pe malul Beicii,/ visez la casa-n care am fost născută,/ o casă mică printre flori,/ unde am fost foarte fericită… //… Privind, atent, în luciul apei, / observ că părul mi-a albit,/ părinţii nu mai sunt nici ei,/ copilul a îmbătrânit.// din volumul, Un strop de veşnicie, poemul Copilul a îmbătrânit…
Cu nostalgia trecerii timpului în suflet dar şi cu o neţărmurită dragoste de viaţă, iată cum poeta Titina Nica Ţene, se învăluie cu nădejde şi candoare în hlamida unei proaspete primăveri: Se simte primăvara-n aer, / copacii deschid ochii-n vânt, / şi parcă simt cum creşte iarba / şi ghioceii din pământ. // O altă primăvară vine, / şi-mi înfloresc cuvinte-n gură, / şi cad tristeţile din mine, / ca florile de pe răsură. // Vino-n pădure să simţim / natura-ncet cum prinde viaţă, / să ne cuprindă primăvara / în nesfârşita-i dimineaţă. // Din poezia, Scaunul harului.

Nota de voioşie şi acea dulce candoare, de care se spune că numai copiii sunt capabili, revine fără echivoc în creaţiile adresate celor mici. Aici autoarea, coboară prozodia la jocul şi înţelegerea experienţei lor, experimentând parcă împreună cu ei, în volumele: Bucuria lucrurilor simple, Recreaţia grădinii şi Anotimpul jocului. Volume dedicate, în principal, micilor cititori, dar nu numai.

Binecunoscutul critic literar Al. Ştefănescu, referindu-se la creaţia poetei, spune printre altele: „Ea nu imită… pe nimeni. Modestă, cuviincioasă, plină de duioşie, ne câştigă simpatia, tocmai prin această cuminţenie a pământului”. Profesoara Antonia Bodea completează astfel, portretul poetic şi de scriitor al Titinei: „Fire imaginativă, autoarea identifică sau ingenios creează disponibilităţi ale jocului ca stare de graţie, ca moment al prezenţei datului divin în lumea pură, inocentă, nealterată, în permanentă stare generativă, lumea boabei şi-a fărâmei.

Aceasta este în linii mari poeta şi scriitoarea Titina Nica Ţene un om vesel, luminos şi frumos la suflet.

Raveca Vlaşin

Iată un crochiu alcătuit în principal din titlurile lucrărilor poetei şi scriitoarei Titina Nica Ţene.

Tuşele condeiului
( Crochiul titlurilor Titinei )

Pe Scaunul harului – şedea
Cu Bucuria lucrurilor simple
Din Anotimpul jocului,
Până-n Amurg de-ntoarcere.
„De nevoie”,… chemi din uşe
Acel Copil de corcoduşe
Ce-şi caută Drumul spre suflet
Prin harul său şi-al lumii umblet.
Un strop de veşnicie va cuprinde,
Şi-n Pietre de aducere aminte,
Prin Recreaţia grădinii,
Va trece Viaţa ca o punte.

Raveca Vlaşin