Controversata dietă Dukan este o metodă prin care din ce în mai multe persoane aleg să slăbească, însă regimul alimentar nu este total lipsit de riscuri pentru sănătate.

Pentru cei care nu ştiu absolut nimic despre această dietă, iată câteva detalii pe scurt: dieta Dukan a fost inventată de către medicul francez Pierre Dukan în urmă cu mai bine de 30 de ani ca soluţie împotriva obezităţii, dar care a devenit populară odată cu publicarea sa în cartea “Je ne sais pas maigrir” (Nu ştiu să slăbesc), devenită best-seller în anul 2000.

În principal, dieta Dukan se bazează pe consumul de proteine: carne, ouă şi lactate şi limitarea consumului de preparate care conţin carbohidraţi.

Printre vedetele care au slăbit cu ajutorul dietei Dukan se numără cântăreaţa Jennifer Lopez şi modelul Gisele Bunchen, iar rezultatele sunt atât de spectaculoase încât numeroase doamne le-au urmat exemplul, fără a mai ţine cont şi de aspectele mai puţin benefice ale acestui regim alimentar.

Prin urmare, vom aborda în cele ce urmează câteva argumente pro şi contra ale dietei Dukan, astfel încât să dispui de toate informaţiile înainte de a lua o decizie:

Avantaje dieta DUKAN:

Te ajută să slăbeşti şi să previi obezitatea, afecţiune care creşte riscul de diabet, hipertensiune, infarct şi atac cerebral.

Kilogramele dispar rapid, încă din primele zile, respectiv în faza de atac a dietei. În 10 zile poţi scăpa chiar şi de un kilogram pe zi, asta dacă eşti suficient de motivată şi dispui de ambiţia de a rezista tentaţiilor culinare.
Nu trebuie să mai ţii evidenţa caloriilor şi a porţiilor de mâncare pentru că inventatorul dietei s-a gândit deja la aspectul că nu există om care să reuşească pentru tot restul vieţii să îşi ţină un jurnal al caloriilor sau care să se limiteze la o friptură de dimensiunea unei palme.
Dieta este gândită să funcţioneze pe termen lung, deci să devină un stil de viaţă. Aceasta te asigură că vei pierde kilogramele în plus, dar te şi ajută să te menţii după ce ai atins greutatea ideală, cu condiţia să urmezi planul de bază.
Este uşor de urmat pentru că se bazează pe alimente de zi cu zi, cum este carnea, oul sau laptele, astfel încât nu eşti nevoită să-ţi cumperi diverse produse scumpe.
Ai voie la un mic răsfăţ, cel puţin după ce treci de primele 2 faze. În etapa de consolidare şi în cea de stabilizare definitivă ai voie să mănânci ce îţi place, făcând dieta mult mai uşor de suportat .
Este o dietă adresată în special gurmanzilor, dat fiind că se pot mânca proteine fără limite, mai degrabă decât celor care preferă restricţia calorică.

Dezavantaje dieta DUKAN

Printre efectele adverse ale consumului exclusiv de proteine se numără:
creşterea nivelului de colesterol,
oboseala,
schimbările de dispoziţie,
migrenele,
apariţia gutei şi a constipaţiei,
inducerea rapidă a stării de chetoză în organism (tulburarea care afectează ficatul şi rinichii) cu simptome precum respiraţia neplăcută, gust metalic şi miros puternic al urinei.
De asemenea, te poţi confrunta cu deficienţe nutritive, în special în faza de atac, care este foarte restrictivă şi care privează organismul de toate elementele nutritive de care are nevoie pentru o bună funcţionare.

Legumele şi fructele sunt înterzise în această etapă, drept urmare sunt recomandate suplimentele alimentare pentru a suplini carenţele respective.

Un alt minus al acestei diete îl reprezintă îngrăşarea. Da, ai auzit bine, te poţi îngrăşa şi mai mult dacă te-ai hotărât să urmezi dieta Dukan dar renunţi imedit ce ai trecut de prima etapă.

Aşadar, gândeşte-te bine dacă poţi rezista tuturor stadiilor gândite pentru acest regim alimentar şi, dacă te ştii mai pofticioasă şi nu poţi urma reguli stricte, mai bine las-o baltă şi începe să faci mai mult sport şi să mănânci mai puţin, dar mai sănătos.

Dieta Dukan este contraindicată persoanelor vegetariene, gravidelor şi celor cu probleme renale sau hepatice.

Sursa:csid.ro