Un inspector de la OPC Cluj şi un consilier de la ANSV sunt cercetaţi în dosarul de evaziune fiscală şi punere în circulaţie de produse din carne alterată, fiind suspectaţi de trafic de influenţă şi, respectiv, favorizare a făptuitorului. Zece persoane au fost reţinute în acest caz, potrivit unor surse judiciare. Între unităţile verificate se află şi depozitul din Târgovişte al părinţilor Soranei Cârstea.

Anchetatorii au percheziţionat, în ancheta privind evaziunea fiscală, şi depozitul alimentar din Târgovişte al părinţilor jucătoarei de tenis Sorana Cârstea, de unde au ridicat mai multe documente, reprezentanţii firmei nefiind printre cei duşi la audieri, au declarat, joi, surse judiciare.

Potrivit surselor citate, anchetatorii au percheziţionat timp de mai multe ore depozitul alimentar al familiei Cârstea, iar la final au fost ridicate documente, care vor fi verificate în cadrul anchetei.

Un inspector de la OPC Cluj şi un consilier de la ANSV sunt cercetaţi în dosarul de evaziune fiscală şi punere în circulaţie de produse din carne alterată, fiind suspectaţi de trafic de influenţă şi, respectiv, favorizare a făptuitorului.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală a anunţat, joi, că procurorii au reţinut zece inculpaţi şi vor propune instanţei arestarea preventivă a acestora.

În dosarul în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală, spălare de bani, punere în circulaţie de produse alterate şi trafic de influenţă sunt suspectate şi persoane care deţin funcţii publice.

Potrivit DIICOT, N.V.V, inspector în cadrul Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor Cluj, este suspectat de trafic de influenţă şi constituire de grup infracţional organizat.

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că N.V.V. a pretins şi a primit foloase materiale (produse de carmangerie) de la inculpatul C.B, cu scopul de a interveni pe lângă un inspector din cadrul OPC Bistriţa-Năsăud, pentru a aplica sancţiunea avertismentului la o societate comerciala datorită încălcării unor prevederi legale privind punerea în vânzare a produselor din carne printr-un magazin de desfacere”, a precizat DIICOT.

De asemenea, în cazul lui L.O.M., consilier la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară, în cursul zilei de miercuri s-a dispus extinderea şi începerea urmăririi penale, fiind suspectat de favorizarea făptuitorului.

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că, după ce a luat la cunoştinţă despre faptul că urmează a se efectua un control la magazinele aparţinând unei societăţi comerciale, privind punerea în vânzare a produselor de carne alterate, a anunţat pe suspectul C.R.B (administratorul societăţii comerciale) asigurând acestuia timpul necesar pentru a ascunde marfa alterată”, au mai arătat procurorii.

În această cauză, DIICOT a instituit măsuri asiguratorii, în vederea recuperării prejudiciului.

Contactat de corespondentul MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Cluj, Ioana Katona, s spus că nu cunoaşte cine este inspectorul cercetat de DIICOT şi că dacă va fi primită o sesizare oficială vor fi dispuse măsurile legale.

„Nu ştiu despre cine e vorba. Când vom primi o sesizare oficială de la DIICOT vor fi dispuse măsurile legale dispuse de ANPC”, a spus Katona.

La rândul său, şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Cluj, Mircea Varga, a spus că nu îl cunoaşte pe inspectorul vizat de anchetă.

„Nu ştiu cine e, iniţialele N. V. V nu îmi spun nimic. Noi suntem CJPC Cluj, o structură pe judeţul Cluj a Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor, care are ca arie de responsabilitate mai multe judeţe din Regiunea de Nord-Vest. Probabil este din alt comisariat judeţean”, a spus Varga.

Procurorii DIICOT de la Structura Centrală continuă, joi, audierea membrilor celor două grupări infracţionale organizate suspectate de evaziune fiscală, spălare de bani, punere în circulaţie de produse alterate şi trafic de influenţă.

Zece persoane au fost reţinute în dosarul de evaziune fiscală şi comercializare de carne alterată

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că, până joi dimineaţă, procurorii au audiat peste 30 de persoane şi au emis ordonanţe de reţinere pentru zece dintre acestea.

Procurorii DIICOT – Structura Centrală au făcut, miercuri, 102 percheziţii domiciliare în 18 judeţe, în cadrul unor acţiuni vizând destructurarea a două grupuri infracţionale organizate formate din 80 de persoane, specializate în infracţiuni de evaziune fiscală, spălare de bani, punere în circulaţie de produse alterate şi trafic de influenţă, informează instituţia, într-un comunicat de presă.

Prejudiciul produs de membrii celor două grupări a fost estimat la peste 15 milioane de euro.

Potrivit anchetatorilor, membrii grupărilor infracţionale organizate, structurate pe mai multe paliere, ar fi achiziţionat, prin intermediul unor societăţi comerciale din România, carne şi ouă din Olanda, Polonia, Marea Britanie, Germania, fără să plătească TVA, conform prevederilor legale, operaţiunile reale fiind evidenţiate în actele contabile. Ulterior, marfa ar fi fost vândută către beneficiarul final, prin adăugarea TVA.

„După achiziţionarea reală a mărfurilor din alte state UE, membrii grupării înregistrau livrări fictive către firme «fantomă» din alte state comunitare – coordonate de către exponenţii palierului extern, neidentificaţi, până în prezent. Marfa din România era livrată scriptic în Bulgaria, Ungaria sau Cipru, pentru neîncărcarea societăţilor româneşti cu TVA de plată, marfa fiind, în fapt, vândută pe piaţa românească fără înregistrarea în documentele contabile – «la negru»”, a precizat DIICOT.

De asemenea, susţin procurorii, există suspiciunea că reţeaua achiziţiona marfă, fără plata TVA, din Olanda, Polonia, Marea Britanie şi Germania, direct prin firme „fantomă” ale reţelei şi apoi o vinde pe piaţa internă, „la negru”, la un preţ apropiat de valoarea cu TVA, însă mult sub preţul pieţei, „fapt ce reprezintă concurenţă neloială în raport cu societăţile comerciale ce derulează acelaşi tip de activitate însă fără încălcarea prevederilor legale”.

O altă modalitate de acţiune a reţelei presupunea livrarea, de către marii producători de pe piaţa de carne din România, de marfă către societăţi comerciale din Bulgaria şi Ungaria, de unde marsa se întorcea în România, prin societăţi de tip „paravan”, care ulterior erau abandonate, iar produsele erau vândute pe piaţa internă fără înregistrarea tranzacţiilor în documentele contabile, potrivit DIICOT.

„Această modalitate de acţiune presupunea concursul direct al producătorilor autohtoni de carne şi produse de origine animală la activităţile ilicite derulate de gruparea în cauză”, au precizat procurorii.

Anchetatorii mai arată că, în derularea activităţilor ilegale, membrii reţelei ar fi folosit mai multe firme deţinute în mod direct sau prin interpuşi, „asupra cărora decideau când şi cum vor fi implicate în cadrul fiecărui circuit financiar ilicit, cantităţile şi preţul pe fiecare partidă de marfă tranzacţionată, întocmeau sau dispuneau întocmirea de documente fictive prin care să justifice circulaţia mărfurilor şi ordonau plăţile”.

„Activităţile ilegale cu privire la care există suspiciunea implicării grupării impun înregistrări de achiziţii/livrări de bunuri ori servicii fictive şi neînregistrarea unor tranzacţii în actele contabile ale societăţilor controlate şi plăţi pentru astfel de operaţiuni, cu scopul de a scoate sume de bani din gestiunea firmelor cu o altă destinaţie decât cea declarată, pentru a diminua baza impozabilă ori pentru a şterge urmele unor tranzacţii frauduloase, vânzări sub preţul de achiziţie, distrugerea unor documente în baza cărora au circulat mărfurile şi altele similare”, potrivit DIICOT.

Citește mai mult pe: Mediafax