Timp de ani de zile, filiala din Timişoara a Noii Drepte a fost un vârf de lance pentru naţionalismul românesc, mai ales în zona de vest a ţării. Acum însă problemele interne riscă să afecteze activitatea locală a organizaţiei. Bogdan Popa a anunţat astăzi că părăseşte oficial Noua Dreaptă, după ce timp de aproape 4 ani a condus filiala bănăţeană. Printre motivele invocate de acesta se numără “lipsa comunicării” şi “stagnarea politică a organizaţiei”.

“Doresc să anunţ părăsirea organizaţiei Noua Dreaptă, din care fac parte din 2003 şi după mai bine de 4 ani în care am condus destinele filialei din Timişoara. Motivele ţin în primul rând de lipsa comunicării între membrii filialei şi conducerea de la centru. Deasemenea, după ce mai multe strategii de acţiune şi planuri de dezvoltare propuse de mine nu au fost agreate, pot să spun că nu mă mai regăsesc în viziunea actuală a Noii Drepte, o organizaţie care din păcate stagnează de câţiva ani de zile, mai ales după eşecul înscrierii în lupta politică prin nereuşita formării unui partid propriu”, susţine Bogdan Popa, prin intermediul unui comunicat de presă. “După ani de zile investiţi în activitatea şi conducerea filialei, îmi pare rău că am ajuns în această situaţie. Cu toate acestea, doresc succes în continuare noii conduceri”, a continuat acesta.

Fostul lider al Noii Drepte din oraşul de pe Bega a mai vorbit şi despre proiectele sale de viitor. “Mai doresc să anunţ pe această cale că implicarea mea în viaţa social-politică din Timişoara nu se va încheia. În viitorul apropiat intenţionez să înfiinţez o nouă organizaţie neguvernamentală, a cărei acţiuni vor viza în principal o dimensiune socială, dar şi promovarea identităţii locale din zona Banatului”, a mai spus Bogdan Popa în încheierea comunicatului de presă, afirmând în plus că acest nou proiect va fi sprijinit şi de alţi foşti colaboratori de-ai săi.

Bogdan Popa a fost demis în luna martie a acestui an din funcţie, în locul acestuia fiind numit Cătălin Duţă, anunţă reprezentanţii Noii Drepte Timişoara. Până la normalizarea situaţiei, deciziile vor fi luate de un “Consiliu director” din care fac parte actualul lider numit de preşedintele la nivel naţional Tudor Ionescu, foşti lideri de filială şi membri cu vechime.

Bogdan Popa, în vârstă de 26 de ani şi absolvent al Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative, a condus filiala timişoreană a Noii Drepte din 2010. În această perioadă a încercat strângerea legăturilor de colaborare între Noua Dreaptă şi unele organizaţii locale de revoluţionari, diverse asociaţii civice sau grupuri ecologiste.
Deasemenea au fost întreţinute relaţii de bună colaborare cu presa locală. În timpul în care filiala din Timişoara a fost condusă de Bogdan Popa au fost organizate mai multe marşuri şi alte acţiuni care au avut ca scop promovarea familiei tradiţionale, condamnarea infracţionalităţii ţigăneşti şi a mafiei imobiliare, dar şi denunţarea “dictaturii FMI asupra guvernelor României”. Datorită acestor acţiuni de interes public, care au avut un ecou în rândul populaţiei şi reprezentanţilor mass-media, Noua Dreaptă a fost invitată de reprezentanţii Primăriei Municipiului Timişoara să facă parte din “Consiliul Preşedinţilor Partidelor Politice” și din “Consiliul Consultativ pe Probleme de Tineret”, cu scopul participării naţionaliştilor la eforturile pentru nominalizarea orașului la titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021, alături de cei mai influenţi oameni politici din Timişoara şi lideri de partide.

Sursa: FrontPress.ro