Hotărârea Consiliului Local Pungeşti privind interzicerea explorării şi exploatării gazelor de şist pe teritoriul comunei a fost declarată ilegală, luni, de Tribunalul Vaslui, după ce Prefectura a atacat în instanţă hotărârea luată în unanimitate de consilierii locali în 17 octombrie 2013.

Prefectura Vaslui a câştigat în instanţă procesul intentat Consiliului Local (CL) Pungeşti care, în 17 octombrie 2013, a interzis explorarea şi exploatarea gazelor de şist pe teritoriul comunei, hotărâre considerată ilegală de către instanţă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astfel, magistraţii Tribunalului Vaslui au admis cererea Prefecturii Vaslui, de anulare a acelei hotărâri prin care CL Pungeşti interzicea explorarea şi exploatarea gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice.