Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi-a exprimat solidaritatea cu Ráduly Róbert, primarul municipiului Miercurea Ciuc, după ce acesta a fost amendat pentru că, la organizarea concursului de ocupare a funcţiei de arhitect şef al primăriei, a introdus criteriul cunoaşterii limbii maghiare.

“Utilizarea limbii maghiare în administraţia locală este un drept garantat de lege, nu constituie excepţie de la acest caz nici arhitectul şef al primăriei Miercurea Ciuc, în a cărui fişă a postului s-a inclus şi obligaţia de a acorda audienţe. La audienţe se prezintă cetăţeni care au o serie de probleme curente. Între aceşti cetăţeni se află şi persoane a căror limbă maternă este limba maghiară, mai mult, în cazul municipiului Miercurea Ciuc, aceştia din urmă sunt majoritari. Din acest motiv, consider că introducerea condiţiei cunoaşterii limbii maghiare este justificată şi legală“, a declarat Kelemen Hunor.

Liderul UDMR îşi întemeiază declaraţia pe două articole din Legea 215/2001 a administraţiei publice locale (republicată).

Potrivit articolului 19 al legii, “în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice aflate în subordinea acestora, precum şi serviciile publice deconcentrate asigură folosirea, în raporturile cu aceştia, şi a limbii materne, în conformitate cu prevederile Constituţiei, ale prezentei legi şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte”.

Alineatul 2 al articolului 76 prevede că “în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, în raporturile lor cu autorităţile administraţiei publice locale, cu aparatul de specialitate şi organismele subordonate consiliului local, aceştia se pot adresa, oral sau în scris, şi în limba lor maternă şi vor primi răspunsul atât în limba română, cât şi în limba maternă”.

Hunor s-a oferit să îi acorde asistenţă primarului din Miercurea Ciuc pentru soluţionarea speţei în mod favorabil în instanţă.

“În ultimii 23 de ani, UDMR a lucrat şi pentru a ne putea utiliza în mod liber limba maternă, iar în acest scop am creat un cadru legal. Nimeni nu poate fi exceptat de la respectarea acestor legi, nici la Miercurea Ciuc şi nici în alte localităţi. Apărarea limbii materne şi libera utilizare a acesteia este un subiect faţă de care nu suntem dispuşi să facem nicio concesie.

Acei membri ai Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării care au adoptat această decizie ar trebui să conştientizeze că ei nu trebuie sa lupte împotriva maghiarilor şi a legii, ci împotriva discriminării“, a mai spus preşedintele UDMR.

Sursa: Ghimpele via Dan Tanasa