Jucătorii români încep să iubească metodele de pregătire nemţeşti. Vasile Miriuţă şi preparatorul fizic german, Matthias Grahe, i-au surprins ieri pe fotbaliştii CFR-ului. Aceştia aveau programate două antrenament, iar astăzi o singură şedinţă de pregătire. Programul s-a schimbat rapid însă. Miriuţă le-a transmis că a doua sesiune de antrenament de ieri se anulează, iar astăzi vor avea zi liberă, chiar dacă mai sunt doar patru zile până la derby-ul cu Universitatea. Fotbaliştii CFR-ului n-au mai primit niciodată, în ultimii ani, liber în mijlocul săptămânii. Se pare că Miriuţă încearcă să detensioneze atmosfera din vestiar, destul de încinsă după rezultatele slabe din acest an şi din pricina problemelor financiare semnalate în presă. Antrenorul mizează pe faptul că jucătorii vor fi mult mai relaxaţi astfel, la meciul cu “U” Cluj, de luni seara.

Low a făcut la fel

Metoda este inedită doar în fotbalul din România. În campionatele din vest antrenorii obişnuiesc să ofere zile libere jucătorilor, în mijlocul săptămânii. Selecţionerul Germaniei, Joachim Low, a apelat la această metodă de destindere chiar la EURO 2012. Nemţii au primit liber înainte meciului din sferturile de finală.

Teja a programat două antrenamente

În ziua în care CFR-iştii au liber să facă ce vor, rivalii de la Universitatea au program plin, cu două şedinţe de pregătire. Mihai Teja a programat şi ieri două antrenamente. “Alb-negrii” nu vor avea liber decât după meci, urmând ca duminică să intre în cantonament.

Sursa: Pro Sport