Nouăsprezece ONG-uri, printre care asociaţiile Cuţu, cuţu, Caleidoscop şi Prietenii Animalelor, precum şi 39 de persoane sunt pe lista celor care nu mai au dreptul să adopte câini din adăposturile municipalităţii, întrucât au dat declaraţii false sau au abandonat animale, a anunţat ASPA.

Coordonatorul de proiect al Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), Răzvan Băncescu, declara, vineri, că organizaţiile neguvernamentale şi persoanele fizice care, prin declaraţii false sau abandon, nu şi-au respectat obligaţiile adoptării de câini fără stăpân, nu vor mai avea voie, de luni, să preia animale din această categorie.

Pe listă sunt 19 ONG-uri, respectiv Asociaţia Cuţu, cuţu, Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară – Caleidoscop, Asociaţia Depind de Noi, Asociaţia Ham & Miau, Asociaţia Lassie, Asociaţia Norocel, Asociaţia Nu Mai Eşti Singur, Asociaţia Operational Support Care For Animal Rights (OSCAR), Asociaţia Pas cu Pas 2003, Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară Ema, Asociaţia pentru Protecţia Animalelor A Doua Şansă, Asociaţia pentru Protecţia Animalelor Grivei, Asociaţia pentru Protecţia Animalelor Prieteni Buni, Asociaţia Prietenii Animalelor – România, Asociaţia Protectoare Lolek şi Bolek, Asociaţia Salvat la Timp, Asociaţia Zdreanţă, Fundaţia Doggie-Dog şi Fundaţia Speranţa.