Pentru americani, 1 martie nu e o sarbatoare precum la noi, numita Martisor, o sarbatoare inventata de roamni, care se manifesta prin mici daruri, insotite de „martisoare” (podoabe artizanale), facute celor dragi, colegilor si tuturor celor pe care ii cunosti. Mai ales ca aici 1 martie nu a coincis cu primavara si cu incalzirea vremii. A fost tot frig, ca intreg februarie, foarte geros la New York si in alte state. Ba la Pittsburgh, unde a avut loc un meci de hockey formidabil, intre echipa Penguins si Blackhawks din Chicago, scor 1-5, un meci care m-a facut sa regret ca nu a jucat echipa din Chicago cu Finlanda, la Soci, sigur castiga, dupa cum a jucat la Pittsburgh, a nins continuu. Americanii au zeci de echipe competitive, mai bune decat nationala, care nu se mobilizeaza intotdeauna, care are caderi inexplicabile, desi victoria Canadei din semifinala e o explicatie plauzibila, pe care o ofera in continuare expertii americani in hockey, un sport foarte iubit si popular aici.

Deci la Pittsburgh ningea serios, la Chicago era vifornita, peste tot atmosfera de iarna, dar un semn al primaverii, al deschiderii americanilor catre specificul lor national, energia emanata din Smile, a fost celebra ceremonie a Premiilor Oscar, care a avut loc la Hollywood in noaptra de 2 martie. Americanii au un cult legat de aceasta ceremonie, pe care o multiplica in mii si mii de mici ceremonii. Cine are o casa mai mare, organizeaza o „petrecere de Oscar”, invita 10 – 20 prieteni sau cunostinte, care vad pe un ecran mare ceremonia. Invitatii primesc la inceput cate un formular in care isi expirma pronosticul, cine crede ca va castiga Oscarul, la toate categoriile. Iar castigatorul sau castigatorii primesc un Oscar de ciocolata.
Oricum, Oscar aduce multa bucurie in casele americanilor, dispute, o stare competitionala, de parca fiecare ar fi un invingator, un participant la premii. De fapt, Oscarul a devenit un fenomen de masa, atat prin numarul imens de membri ai Jurilului (peste 5 700), cat si prin diversitatea genurilor si a premiilor, implicand toate artele si meseriile specifice filmului. Dar mai ales prin numarul mare de vizitatori, circa un miliard de oameni. Acest fenomen e dovada ca arta poate deveni realitate.
Si aceasta editie a 86-a a premiilor a fost un regal de bucurie, iar din punct de vedere premial mi s-a parut cea mai echitabila din ultimii zece ani. Nu a fost nici un premiu contestabil. Nu s-a simtit nici o lucratura, desi mie, acolo unde e George Clooney, imi miroase. Si George Clooney a fost prezent in Gravitiy. Si Gravitiy a obtinut 7 premii Oscar, inclusiv premiul de regie pentru Alfonso Cuarón, primul regizor latin incununat cu un Oscar. Dar si cu un Oscar pentru montaj! Fantastic! De fapt, Cuarón este intrat demult in constiinta cinefililor, mai ales printr-unul din episoadele cele mai populare ale serialului Harry Potter. Are la activ 6 nominalizari la Oscar. Iar Gravity a mai obtinut anterior 101 premii si zeci de nominalizari la diferite festivaluri ale lumii. Oricum, este un atac serios al genului SF asupra filmului social american, care totusi a castigat si la aceasta editie suprematia. E vorba de 12 Years a Slave, isprava unui englez de culoare, Steve McQueen, film produs cu concursul substantial al lui Brad Pitt. Brad Pitt are si un rol in film, dar a fi poducator e o cale demna de un mare cineast.

*
Si aceasta editie a Premiilor Oscar a fost pregatita continuu, prin zeci de stiri si informatii legate de vedete, mai ales dupa momentul nominalizarii. Totul s-a intensificat in ultima saptamana, cand mass-media ne-a bombardat cu vesti legate de filmele si vedetele intrate in competitie. Multe stiri de aici au fost preluate, desigur, de canalele internationale, si cunoscute si de romani. S-au oferit mai ales curiozitati, mult asteptate de public. S-a creat un fel de energie secreta, ca o magma freatica, o unda de atractie electiva, caci acest eveniment poate fi numit Olimpiada filmului, desi s-ar spune ca nu-i priveste decat pe americani. Dar tot cinemondul sta cu ochii atintiti spre el, fiindca premiile Oscar sunt busola filmului mondial, aceste premii au rolul de a fi un fel de borne in industira si arta cinematografica. Insa si omul de rand este racordat la eveniment.
Chiar si in duminica premiilor, enoriasii de la biserica pe care o frecventez discutau dupa slujba despre unchiul Oscar (numit asa din 1939, cand bibliotecara Academiei a exclamat ca statueta seamana cu Oscar, unchiul ei). Toti spuneau ca asteapta cu infrigurare ora 8, 30 pm cand se transmite ceremonia, urmarita pe intregul glob de circa un miliard de oameni! Ceva fantastic, e ca o lansare pe luna! Dovada ca o actrita necunoscuta acum doi ani, Jennifer Lawrence, dupa ce a luat un premiu Oscar pentru un film aproape uitat, Silver Linings Playbook (2012), a devenit cea mai populara actrita, concurand si la acesta editie la doua premii! E bine ca ea nu e inca casatorita, fiindca se spune ca femeile si barbatii care iau premiul Oscar divorteaza, asa cum s-a intamlat cu Sandra Bullock, Halle Berry, Jean Dujardin, Hillary Swank sau Reese Witherspoon, ale caror casnicii s-au destramat aproape imediat după ce au triumfat la Oscar. Premiul Oscar aduce un viitor material sigur, dar cu mari hiatusuri sufletesti. Sigur, e un mit, pe ideea ca Oscar ar fi urmarit de blestem. Dar sunt si exemple exact contrare, care spun ca Oscarul le-a adus multora fericire in iubire, in familie!
Se mai spune ca medaliatii cu Oscar traiesc mai mult decat ceilalti oameni, desi mi-e greu sa cred ca traiesc mai mult decat Basescu. Dar ce, Basescu e om?, mi-a spus un amic al meu din Queens. Oare poate fi numit om o persoana care, cum deschide gura, jigneste pe cineva?! Pai daca cine ia premiul Oscar e urmarit de blestem, ce sa mai spunem de romani, care au la carma de ani de zile un asemenea clantau?!
Asta e o intrebare in spiritul observatiilor lui DeGeneres, prezentatoarea premiilor, celebra in Ameica prin emisiunea sa „The Ellen DeGeneres Show”, care n-ar putea fi imitata de romani, va spun sigur, fiindca posturile noastre nu au o valoare de calibrul ei, desi cineva mi-a spus ca o copiaza Teo. Dar cum? E departe si de fizicul, si de spiritul ei. Ellen DeGeneres a imprimat galei un fenomenal spirit de bucurie senina, de normalitate, de firesc si sotii rafinate. Ea s-a comportat ca un clown in progres, avand mereu un zambet atractiv, o alura de Puck nazdravan, inventand tot felul de ghidusii, in care i-a implicat pe cei nominalizati, asezati in primul rand. I-a solicitat mereu, asa cum a facut si Pharrell Williams, in momentul sau muzical, cand a provocat trei prim-vedete la dans, Meryl Streep, Amy Adams si Lupita Nyong’o, marea surpriza a premiilor, incununata cu un Oscar pentru rol secundar in 12 Years a Slave, ea fiind super aclamata, poate si fiindca este din Kenia, exact din acelasi trib din care provin si radacinile lui Obama! Dar aceasta gala nu a fost defel politizata, nu au aparut ca in alti ani nici Bill Clinton, nici Michelle Obama!

Simbolul primaverii este, deci, batranul Oscar, adus in casele tuturor prin fantastica ceremonie, care incepe cu doua ore inainte de programul propriu-zis, prin prezentarea invitatilor, la intrarea lor pe Red Carpet, prin zeci de interviuri si defilari, o veritabila parada a modei, mai ales prin etalarea vestimentatiei feminine.
Toate vedetele au excelat in rochii lungi, cu trena scurta. Exceptie a facut prezentatoarea, DeGeneres, care a aparut in costum barbatesc, intr-o tinuta de majordom, extrem de eleganta, poate si pentru ca ea e casatorita cu o partenera, Portia de Rossi, adica e lesbinana, DeGeneres avand rolul barbatului in relatia cu sotia sa. Pe americani nu-i deranjeaza faptul ca gala Premiilor Oscar a fost prezentata de o lesbiana, fiindca DeGeneris este o actrita formidabila, o prezenta cuceritoare, un comedian cu fff mult umor. Ea facea suspans din orice, desi de la inceput ne-a anuntat ca 12 Years a Slave va castiga marele Oscar!
Premiile Oscar au fost intotdeauna un show, inca de la infiintarea lor, din 1929, cand, pana la editia din 1941, castigatorii premiilor erau anuntati dinainte, lista premiantilor aparea in presa, gala fiind doar un show de inmanare a lor. Poate ca acest gen era mai sanatos, desi practica anuntarii premiului prin deschiderea plicului are suspans, ceea ce amercanii iubesc foarte mult. Transmisiile televizate dateaza din anul 1953.
Evident, tot felul de cancanuri sunt legate de istoria acestor premii, in care la marea cina e invitata toata cinematografia americana, care a asimilat cele mai importante vedete internationale, desi exista si o sectiune inchinata celui mai bun film strain, care la aceasta editie i-a fost acordat italianului La Grande Bellezza / The Great Beauty (2013), in regia lui Paolo Sorrentino.
*
Ca si la Golden Globe, la fel ca si in alti ani, asa cum ne-am obisnuit, multe premii au mers catre cineastii englezi. Astfel, 12 Years of Slave este opera englezului Steve McQueen (coincidenta cu numele faimosului actor american), regizor de culoare, nascut la Londra in 1969. Insasi povestea filmului este inspirata de o istorie petrecuta in familia sa, el facand parte dintr-o familie de negri care au fost sclavi. McQueen a declarat ca a dedicat filmul celor care s-au eliberat din slavie si celor 21 de milioane de oameni de azi care inca mai sufera o astfel de opresiune.
Povestea, repovestita de John Ridley, care a obtinut Oscar pentru scenariu adaptat, e bazata pe memoriile lui Solomon Northup, personajul principal al filmului, un negru care supravietuieste si isi castiga libertatea in timpul Razboiului Civil din SUA. Productia este similara cu cea a filmului lui Scorsese, The Wolf of Wall Street, inspirat de scrierea lui Jordan Belfort, personajul principal al filmului, interpretat de Leonardo DiCaprio, care face un rol exceptional, fiind incununat anterior cu Golden Globe, dar aici s-a multumit sa-l imbratiseze pe Matthew McConaughey pentru premiu. De altfel, Matthew are si in Lupul lui Scorsese o prestatie de exceptie, este cel care il initiaza pe Jordan in secretul jocurilor de bursa de pe Wall Street.
Pentru unii, acest premiu a fost o surpriza. Dar cei ce l-au vazut pe Matthew in actu se asteptau, erau convinsi ca va primi Oscar-ul pentru interpretare. In general, nu a fost nici o surpriza din cale-afara, fiindca favoritii veneau incarcati de glorii anterioare, in frunte cu Meryl Streep, care detine recordul cu 18 nominalizari la Oscar. Iar DeGeneres a facut ca totul sa se petreaca firesc, hollywoodian, ca in vis. Ca in vis a fost si marele perdant American Hustle, desi s-a prezentat la start cu 10 nominalizari! A invins Gravity, castigand 7 premii Oscar, in special pentru performantele sale tehnice.
Dominanta tematica a fost tot tendinta social-politica. Toate filmele au avut conotatii politice. Astfel, The Wolf of Wall Street ataca realitatea borkerilor corupti care ii inseala pe investitori. Captain Phillips se refera la problema teroristilor, cazul unui capitan de vapor sechestrat de o grupare terorista din Somalia, care cere recompensa pentru a-l elibera. Prezenta actorului somalez, care joaca rolul sefului acestei grupari, chiar ca este o surpriza in istoria Premiilor Oscar.
Cel mai omenesc mi se pare filmul lui Alexander Payne Nebraska, cazul unui batran care crede ca a castigat la loto si pleaca sa-si ia premiul. In drumul lui, trece prin satul natal, unde reinvie tot trecutul sau, oameni pe care ii uitase vin la el si isi cer datoriile uitate, afland ca acum el e milionar. Sigur, batranul (Bruce Dern a fost incununat la Cannes cu premiul de interpretare) nu castiga lozul, dar filmul, o parabola, face parte din categoria „ce-ar fi daca”. Ce-ati face daca ati castiga un milion de dolari la loz in plic?!
Sigur, m-am asteptat sa obtina si Maritn Scorsese un premiu, mai ales el, dar n-a fost sa fie (poate fiindca a fost prea rasfatat la acest capitol premial). El s-a ales numai cu o felie de pizza oferita de Ellen DeGeneres, intr-un moment de mare impact culinar, cand ea a adus in sala un vanzator de pizza, in brate cu cutii din care i-a servit pe doritori. Sigur, DeGeneres a mai facut si alte ghidusii, cu palaria, de pilda, care i s-a umplut de dolari. Totul insa a fost extrem de fin, de neostentativ, fiindca gagurile ei se bazau pe reflexe existente in viata de zi cu zi. Daca scoti o palarie si o intinzi, acest fapt trezeste reactia legata de ceea ce numim cheta. Desigur, cheta la Oscar se facea fara ca ea sa invite pe nimeni sa puna ceva in palarie, doar ca atunci cand palaria se umplea, ea isi indesa buzunarele cu dolari, pe care ii risipea si pe jos. In acest timp, DeGeneres vorbea, prezenta show-ul, ceea ce urma. Adesea aparea in locurile din sala unde pana atunci statuse o vedeta, pe care deodata o vedeam pe scena. Totul tinea de zona ghidusiilor copilaresti, un fel de hocus-pocus bonom, acceptat de toti cu bucurie, cu o placere confortabila, fiindca prin definitie Gala Oscar trebuie sa fie Smile, sa fii dispus sa primesti si sa daruiesti si celor un miliard de privitori bucurie.
Evident, daca am regretat ceva, este faptul ca nu s-au acordat cinci premii de interpretare feminina si cinci masculina, fiindca toti actorii nominalizati au facut roluri de Oscar. Asa, premiile au mers doar la Cate Blanchett pentru rolul din Blue Jasmine, filmul lui Woody Allen, si respectiv la Matthew McConaughey, pentru rolul principal din Dallas Buyer’s Club, un film care merita vazut. Si a impresionat ce a spus Matthew. Pentru el trei lucruri sunt importante in viata: la ce sa te uiti, incotro mergi si pe cine sau ce urmaresti. El se uita la Dumnezeu, a mers dupa proiecte mari si a urmarit ca la 15 ani sa fie ca la 25 de ani, iar la 25 de ani sa fie precum cel care ar fi peste 10 ani, ilustrand astfel nevoia continua de perfectionare.
Si totusi un regret major am legat de aceasta ultima Olimpiada a filmului mondial, faptul ca nu i-a fost acordat un moment special lui Sirley Temple, copilul-minune al cinematografului american. Sigur, moartea ei a fost anuntata in sectiunea inchinata celor disparuti de la precedenta gala a premiilor Oscar. Dar simteam nevoia unui accent, macar prin proiectarea unei secvente din War Babies (1932), care era in spiritul show-lui prezentat. Se vede ca nici Oscariotii nu pot face chiar tot. De pilda, mi-a parut rau ca l-au „taiat” pe Jim Carrey tocmai cand incepuse sa se desfasoare. Si, vai, ar fi fost prea sublim sa aud o voce, poate din cer sau din cocheta sala Dolby, poate a lui Martin Scorsese, care sa-l pomeneasca pe Alain Resnais, marele disparut, in preziua premiilor Oscar. Toti cineastii lumii ar trebui sa-i faca o reverenta, toti au invatat ceva de la el. Vom reveni cu analiza filmelor. Pana atunci, sa asteptam Echinocţiul  de primavara, momentul cand americanii chiar sarbatoresc calendaristic venirea primaverii.

Grid Modorcea
Corespondenta de la New York