Zilele trecute din întâmplare m-am întâlnit pe stradă cu Liviu C. Ţârău, lector universitar la UBB, şi fostul meu profesor de relaţii internaţionale la facultatea de istorie din anii 90. Nu îl mai văzusem de ani buni de zile şi mare mi-a fost bucuria când mi-a dăruit o carte „Prin ochii unui diplomat american: Oraşul Cluj în anul 1958” (Editura Fundaţiei pentru Studii Europene, Cluj-Napoca, 2012). Trebuie să recunosc că atunci când am ajuns acasă am citit pe nerăsuflate cartea, care s-a dovedit ca şi profesorul meu, un excelent izvor de informaţii documentare inedite. Istoricul Liviu C. Ţârău, să nu se confunde cu fratele său Virgil Ţârău de la CNSAS, s-a specializat pe relaţiile diplomatice româno-americane din perioada războiului rece. Cartea este de fapt raportul unui diplomat american din cadrul Legaţiei SUA de la Bucureşti John Crockett, care a vizitat urbea de pe Someş în lunile februarie şi martie ale anului 1958. Raportul lui John Crockett este însoţit de referinţe critice şi o prefaţă a istoricului Liviu C. Ţârău, care l-a descoperit acum câţiva ani în arhiva fodurilor diplomatice ale SUA. Cartea este un adevărat depozitar documentar şi o radiografie excepţională şi exhaustivă a Clujului în comunism, imediat după perioada stalinistă, unde se simţea o boare uşor liberală faţă de întunecaţii ani 50. Diplomatul american are un ochi de vultur şi capacitate de sinteză specifică unui agent CIA, că surprinde în numai două săptămâni o paletă largă de probleme politice, culturale, sociale şi etnice în Cluj. Pretextul a fost o expoziţie de arhitectură „Construit în SUA”, care a reprezentat prima punte culturală între SUA şi Europa de est peste cortina de fier, în urma unor înţelegeri de la Geneva din anii 1954/1955. Diplomatul american este uimit de dorinţa românilor de a cunoaşte viaţa culturală şi economică de peste Ocean. La Bucureşti, în câteva zile, expoziţia itinerantă „Construit în SUA” a avut peste 240.000 vizitatori, un record în materie. Comuiştii, care au publicat în presa oficială despre expoziţie, s-au speriat de succesul acesteia şi nu i-au mai făcut publicitate. La Cluj expoziţia a fost organizată între 24 februarie şi 5 martie 1958 în sălile Muzeului Municipal de Artă (Palatul Banffy) din Piaţa Libertăţii. În cele câteva zile au vizitat expoziţia 70.000 de clujeni şi locuitori din împrejurimi dintr-o populaţie a oraşului de circa 154.000 Aproape jumătate din oraş a vizitat expoziţia americană arătând setea românilor faţă de cultura americană şi refuzul sovietizării. În publicaţiile Făclia, Igoszag, Tribuna sau Utunk nu au apărut niciun articol despre expoziţie. Comuniştii locali au fost speriaţi de faptul că locuitorii oraşului sunt fascinaţi de „capitalismul putred” american şi nu au permis nicio publicitate. Deşi americanii au oferit zeci de mii de pliante, reviste şi cărţi niciuna dintre acestea nu au fost donate bibliotecilor universitare, municipale şi judeţene. Diplomatul american John Crockett a fost şocat să vadă că locuitorii Clujului nu au fost contaminaţi de comunism şi marxism-leninism. Aproape că nu-i venea să creadă că românii refuză sovietizarea şi văd în americani o ţară a libertăţii de la care aşteaptă eliberarea de sub comunism. John Crockett s-a întâlnit cu zeci de intelectuali şi chiar activişti PCR care criticau în particular regimul comunist şi refuzau cultura şi arta sovietică. Mulţi dintre aceşti intelectuali îi spuneau în particular că vremea terorii staliniste a trecut şi acum văd o uşoară liberalizare a regimului, dar şi speranţa să călătorească în Occident. Lucru care nu s-a întâmplat, imediat în toamna lui 1958 a început o nouă perioadă de îngheţ până în 1964, când au fost eliberaţi deţinuţii politici. Oricum diplomatul american vorbea destul de liber cu profesorii Virgil Vătăşianu, rectorul Constantin Daicoviciu sau arh. Virgil Salvanu. Era suspect cum aceştia îi făceau anumite destăinuiri despre regim care l-au impresionat pe diplomat. Posibil ca aceştia să fi lucrat pentru DIE, care le-au permis anumite „şopârle” politice, ca americanul să aibă o impresie mai bună despre regimul popular. Oricum John Crockett a rămas impresionat de Cluj, care îl vedea mult mai occidental, curat, cu magazine aprovizionate şi luminate, decât Bucureştiul. În faţa lui John Crockett se perindau în 1958 clujeni bine îmbrăcaţi după moda occidentală, cu paltoane englezeşti, fulare de mătase, pălării şi mănuşi de piele. Teatrele şi opera aveau repertorii occidentale, nu ruseşti, iar studenţii stăteau în cămine, cu săli de lectură sau dans şi mâncau la cantine construite de către comuişti mult mai moderne decât colegii lor din Franţa sau Italia. Discurile occidentale şi pick-up-urile erau în fiecare cămin studenţesc. Diplomatul american recunoştea în telegramele cifrate trimise la Legaţia SUA că locuitorii Clujului au o stare materială destul de bună faţă de a altor europeni. John Crockett a admirat şi noile construcţii de locunţe şi mai ales a şcoliilor şi creşelor, cu un sistem mai bun decât în SUA. Oricum a recunoscut că femeile nu erau casnice ca la el acasă, ci lucrau cot la cot cu bărbaţii în birouri sau fabrici.La egalitatea între sexe, atunci comuniştii îi depăşiseră pe americani. E ciudat să citeşti astfel de mărturii pozitive despre comunsim, în 1958, ale unui diplomat american. Sigur el nu vedea gulagul românesc şi omniprezenţa poliţiei secrete, dar era încântat de profesorii universitari care vorbeau numeroase limbi străine, citeau cărţi şi reviste occidentale, iubeau America şi urau Rusia, asta dup 14 ani de ocupaţie militară sovietică. John Crockett aprecia luxul sau servirea restaurantului şi hotelului „Continental”, mult superior faţă de localuri similare din Occident. Era bucuros că era primit în casele intelectualilor clujeni care îl serveau cu cafea în porţelanuri scumpe şi dulceţuri în veselă de argint, ca o reminiscenţă a burgheziei. La operă, filarmonică şi teatru John Crockett era încântat să vadă că femeile purtau rochii lungi şi pălării în ciuda proletarizării oraşului de către comunişti.

IMG089

John Crockett compară preţurile din Cluj cu cele din Bucureşti şi rămâne surprins că acestea sunt la jumătate, iar carnea, laptele şi untul nu erau o problemă în oraş, nefiind cozi la aceste bunuri, ca în alte localităţi. O informaţie interesantă o aflăm de la John Crockett: de ce studenţii români nu au pactizat cu cei unguri în timpul revoluţiei maghiare din 1956. Înainte de a începe revoluţia din Ungaria, o delegaţie de 30 de studenţi români de la Universitatea românească „Victor Babeş” au participat la o conferinţă la Budapesta. Acolo au fost primiţi foarte rău, în condiţii mizere şi cu ură de către studenţii maghiari care le strigau că vor veni în Ardeal să-i elibereze de români şi să conducă ei din nou. Românii s-au întors dezamăgiţi la Cluj şi nu au pactizat cu studenţii maghiarii de la Universitatea maghiară „Janos Bolyai” în timpul revoluţiei. Studenţii clujeni români au perceput revoluţia maghiară ca una iredentistă şi naţionalistă, nu de eliberare de sub comunism. John Crockett a plecat optimist din Cluj cu speranţă că „omul nou” comunist nu a prins şi nu are cum să prindă la români, un popor aplecat spre cultura occidentală şi spre modul de viaţă american.

Cartea lui Liviu C. Ţârău aduce în lumina reflectoarelor o paradigmă care provoacă la inteligenţă şi reflecţie pe cititori şi ne oferă răspunsuri subsidiare de ce comunismul nu a prins la clujeni, deşi oraşul era împânzit de pancarde, afişe şi lozinci bilingve mobilizatoare de înfrăţire între români şi maghiari. Studenţii clujeni i-au lăsat lui John Crockett cea mai bună impresie: toţi erau dornici să primească cărţi, reviste şi filme americane. Parcă citeam despre Clujul de azi.

Ionuţ Ţene