Circa 70 de persoane care s-au declarat simpatizanţi sau membri ai Jobbik şi ai Asociaţiei Tinerilor Maghiari din cele 64 de Comitate au sărbătorit, sâmbătă, în comuna Biharia, aflată la 11 kilometri de Oradea, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, depunând coroane şi vorbind despre revoluţia din 1848.

Purtând în piept cocarde roşu-alb-verde şi ţinând în mâini steaguri ale Ungariei pe care era scris Nagyvarad (denumirea maghiară a oraşului Oradea), ale Ţinutului Secuiesc, ale Jobbik, dar şi steagul arpadian, aproximativ 70 de tineri au ajuns, sâmbătă după-amiază, la Biharia, spunând că aşteaptă sosirea unor reprezentanţi locali ai Jobbik, ceea ce s-a şi întâmplat în scurt timp, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Care-i problema? Aşa cum voi sărbătoriţi 1 Decembrie, aşa sărbătorim noi 15 Martie. Da, suntem simpatizanţi Jobbik. E vreo problemă?”, a spus unul dintre tineri.