Ştirea 1, sursa: AGERPRES: Puterea de cumpărare în România se situa, în 2013, în medie, la 3.491 de euro/cap de locuitor, echivalentul a 27,1% din media europeană, relevă datele studiului GfK ”Climatul de consum Europa”, efectuat în 14 ţări europene, pentru trimestrul patru din anul anterior, dat joi publicităţii. În ciuda creşterii continue din ultimii câţiva ani, România rămâne una dintre cele mai sărace naţiuni din Europa…

Ştirea 2, sursa: cotidianul Haromszek: Cum era de așteptat, presa de limbă maghiară din România salută proiectul de lege inițiat de ministrul Liviu Dragnea (PSD), de reglementare a arborării steagurilor unităților administrativ teritoriale pe clădirile publice ale statului. Proiectul inițiat de Dragnea este unul cu dedicație pentru UDMR, fapt confirmat și de cotidianul de limba maghiară Haromszek (apare în Covasna), care punctează faptul că Liviu Dragnea le-a promis anul trecut (2013 – n.m.) primarilor UDMR din Covasna și Harghita că va reglementa problema arborării steagului secuiesc pe clădirile publice ale statului român.

Ştirea 3: sursa: NapocaNews: Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri europarlamentare, 40% dintre români ar vota cu USD, iar 20% cu PNL, arată rezultatele unui sondaj IRES, realizat după ruperea alianţei de guvernare USL.

Cum credeţi, stimaţi cititori, că s-ar putea explica această… ciudăţenie?! Am ales din presa ultimelor zile, din sutele de ştiri care, prin dezastrele pe care le prezintă, desfiinţează pur şi simplu România şi pe români, doar două semne de adevărată catastofă: unul care ne spune lămurit că suntem, în continuare, cei mai săraci de pe continent (că doar asta înseamnă ”una dintre cele mai sărace naţiuni”) şi al doilea care ne spune că suntem şi anti-naţionali.

Şi suntem săraci, desigur, din mai multe cauze, dar în primul rând datorită faptului că aproape toţi politicienii post-decembrişti au o unică preocupare, de dimineaţă şi până seara – aceea de a fura cât mai mulţi bani de peste tot de unde se poate fura, pentru ei şi pentru grupurile în care se învârt ei. Şi suntem anti-naţionali, desigur, din mai multe cauze, dar în primul rând datorită faptului că punem la lucru această slugărnicie în faţa celor care ne urăsc de moarte, doar pentru a scoate şi din această zonă cât mai multe oase de ros – bani, influenţă, putere etc, îndreptate, toate, împotriva propriului popor. Desigur, mă refer tot la politicieni.

Cu toate astea însă 60%!!! dintre noi, cobaii acestor politici de tip mafiot, suntem hotărâţi să-i votăm fix pe cei care, în condiţii normale, ar trebui să răspundă ”cu capul” pentru crima de aşi îngropa în fiecare zi câte puţin propria ţară!
Cine ar putea explica această ciudăţenie?!

Poate numai Dumnezeu!

Sorin Andrei