Pentru clujeni a fost probabil o supriză că municipalitatea a permis desfășurarea unei ample campanii de prozelitism a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea chiar în parcul Central, în weekend. Acest gen de campanie se desfășoară de obicei în afara spațiului public, cel mai adesea în lăcașele de cult, muncipiul Cluj-Napoca creând un precedent periculos care va permite trasformarea locurilor de relaxare ale clujenilor, parcuri sau piețe, în zone de propagandă pentru cultele minoritare din România.

Istoria cultelor neoprotestante, mai ales a celor marginale considerate încă de mulți clujeni a fi secte, a fost înregistrată în arhivele serviciilor de informații din România începând cu anii 1930. Această istorie este descrisă în volumul PARTIDUL, SECURITATEA și CULTELE 945 – 1989, editat de CNSAS.

Adventiștii, în rapoartele SIADespre Adventiști aflăm în primul rând din rapoartele Serviciului de Informații al Armatei SIA . În 1937, o serie de secte religioase erau scoase în afara legii, printre care și cultul adventist. În revista Poliția Modernă este prezentată o listă cu aceste sectele care activează ilegal în România, așa-zisele asociații mileniste, adventiștii, reformiștii, penticostalii, nazarenii, pocăiții, secerătorii, hlâștii, inochentiștii și stiliștii. În principal, membri ai acestor secte au fost cetățeni străini, care au introdus aceste culte românilor în secolul al XIX-lea. Pe fondul unor nemulțumiri populare, aceste secte au fost interzise, altele având activitatea restrânsă și controlată, în mare parte datorită faptului că propovăduiau nesupunerea făță de legile statului român și a instituțiilor religioase existente. În fapt, rapoartele de peste 10 ani ale Armatei, după 1947, când problema prozelitismului sectar revine după finalizarea Celui De-al Doilea Război Mondial, arată că majoritatea acestor secte se declarau împotriva Bisercii (ortodoxe), armatei și Regalității. Acest lucru vine după ce anumite culte, cum ar fi cel baptist, adventist, lipovenesc și după Evanghelie, primiseră dreptul de a-și desfășura activitatea, la sfărșitul războiului.

Martorii lui Iehova, prin intermediul unor publicații care apar și azi, cum ar fi Turnul de Veghe, susțineau că guvernul actual trebuie înlocuit cu unul teocratic, lucru declarat de Iehova însuși. Penticostalii refuzau să depună orice jurământ civil sau militar. Iar adventiștii duceau o intensă campanie de prozelitism, mai ales în rândul tinerilor, susținută de ajutoare materiale în timpul secetei. Astfel, 20 de copii adventiști din comuna Matca, județul Tecuci, au fost trimiși să fie întreținuți de adventiștii din Arad. Concomitent, aceștia au oferit 60 de kg de porumb adventiștilor care au rămas să rămână în județul Tecuci.

Modul în care aceste secte erau denumite popular denotă felul în care erau priviți de restul populației din România. Penticostalii erau numiți tremurători, pentru convulsiile autoprovocate din timpul rugăciunilor, când se prefăceau că vorbeau în limbi ca și apostolii. Nafeții, sau hlâștii, de origine rusă, erau priviți de români ca și curvari, un echivalent al hipioților in anii 1970, pentru că promovau libertinajul sexual. Acești se loveau pe spinarea goală cu nuiele de râchită, într-un delir mistic, în cadrul ceremoniilor religioase.

Inochentiștii au fost interziși încă de la înființare. Apropiați de regimul comunist din Basarabia, mareșalul Antonescu i-a evacuat din Transnistria, fiind acuzat apoi de acest lucru în cadrul procesului din 1946. În 1947, SIA considera ea însăși această sectă radicală, pentru că se deda la înșelătorii și destrăbălări, ajungând la un moment dat să se refugieze în tuneluri subterane, în amintirea grădinii raiului.

Libertatea religioasă a fost consființită în România în timpul regimului comunist, prin constituția din 1948. Însă decretul 1977 privind regimul de funcționare al cultelor a interzis definitiv o mare parte din sectele din România, până în 1990. Cu toate acestea, cultele cum ar fi cel baptist, adventist sau penticostal, au continuat să fie recunoscute legal chiar și în perioada comunistă.

Rapoartele Securității

Adventiștii, de sorginte americană ca și restul cultelor neoprotestante, a ajuns în România în 1880 prin doi predicatori francezi, la Pitești. Adventiștii au devenit un cult legal în România prin decretul lege 407 din 1946 și decretul 1 203 din 1950. Organizați inițial diar la București,  mai târziu în anii 1980, adventiștii s-au organizat într-o Uniune a Conferințelor Adventiste, cu sedii la București, Bacău, Cluj și Timișoara. În 1940 erau 12.000 de adventiști botezati în România, în 1960 32 de mii, în 1982, 94.000. Îngrijorarea regimului față de acest cult provenea din faptul că mulți adventiști nu își trimiteau copii la școală în ziua de sâmbătă sau refuzul depunerii jurământului militar, fapt pentru care mulți adventiști au fost condamnați la amenzi sau chiar închisoare. Cu toate acestea, regimul comunist nu a persecutat în mod susținut și ideologic membrii bisericii adventiste. Abuzurile regimului ateu comunist au fost simțite atât de neoprotestanți, cât și de creștinii ortodocși sau catolici, cu toate că teoretic legile garantau libertatea de conștiință religioasă în România.

În prezent în România sunt peste 100.000 de aderenți ai Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, în ultimii 20 de ani acest cult având un mare succes printre membrii etniei rrome, datorită doctrinei sociale a acestui cult, care se apropie ușor de comunitățile sărace din România prin acțiuni generoase de împărțire de mâncare.

G.B., NapocaNews