Seviciile Fiscului sunt „mizerabile” şi „primitive”, susţine ministrul pentru Societatea Informaţională, Răzvan Cotovelea. În opinia sa, informatizarea sistemelor din administraţia publică ar trebui să reprezinte o prioritate, ce ar putea fi finanţată din fondurile europene alocate României în perioada 2014-2020.

„Ştiu în detaliu situaţia de la ANAF pentru că şi eu, la fel ca şi alţi cetăţeni ai României, am fost în situaţia să achit anumite contribuţii ale familiei şi, după 45 de minute, nu am înţeles deloc, sincer vorbind, cum este organizată această instituţie a statului. Este o mizerie ce se întâmplă acolo. Sunt nevoi mari, investiţii financiare care trebuiau realizate până acum, erau angajamente pe care România le-a luat în 2010, lucruri care încă nu funcţionează (. ..) Ceea ce se întâmplă acum la toate sediile ANAF este un privitimism dacă ne comparăm situaţia cu alte state europene, cum ar fi Germania sau Austria, unde peste 99% din plăţi se fac online”, a afirmat Cotovelea, la conferinţa internaţională „Mediafax Talks about Digital Europe”.