Trei propuneri legislative care vizează eliminarea majorării accizei la carburanți din 1 aprilie, eliminarea taxei pe construcțiile speciale și modificarea legii partidelor politice au fost depuse la Parlament de PDL.

„Românii nu mai pot fi jecmăniţi de Guvernul Ponta. În calitate de senator PDL de Cluj, am fost iniţiator alături colegii mei parlamentari din Partidul Democrat Liberal, pentru trei propuneri legislative, ca românii să nu plătească un preţ mai mare la carburanţi, pentru eliminarea taxei pe construcțiile speciale și pentru modificarea legii partidelor politice. USL trebuie să ţină cont că, la încpeutul anului, preţul carburanţilor a crescut o dată din cauza metodologiei de calcul a accizei. Nu avem certitudinea că sumele colectate din aceste taxe speciale se vor duce în proiecte de dezvoltare a României”, a declarat vicepreședintele PDL, Alin Tișe.

PDL îl avertizează încă o dată pe domnul Victor Viorel Ponta că, dacă acciza la preţul carburanţilor va creşte, românii nu vor putea suporta un preţ de aproximativ 7 lei la combustibil, iar toate preţurile vor creşte exponenţial.