Universitatea Cluj a învins Astra Giurgiu, scor 1-0, într-o partidă capitală pentru ambele combatante şi „studenţii” fac un pas important spre salvarea de la retrogradare.

Valentin Lemnaru a punctat în minutul 9 al meciului, în stilu-i caracteristic, pătrundere în viteză, şut exact, la colţul lung şi punctele puse în joc intră în contul „Şepcilor roşii”.

Meciul nu a fost spectaculos, dar nici nu era nevoie de spectacol în teren, în condiţiile în care atât clujenii, cât şi echipa oaspete aveau nevoie de cele 3 puncte, primii pentru a-şi relansa speranţele de a continua în Liga I, oaspeţii pentru a ţine aproape de Steaua în lupta pentru titlul de campioană.

Reuşita lui Lemnaru este a opta în actualul sezon, iar pentru „U” meciul cu Astra reprezintă a cincea victorie consecutivă, pe teren propriu, de la numirea lui Mihai Teja în funcţia de antrenor principal.

Universitatea acumulează astfel 20 de puncte şi urcă un loc în clasament, până pe 16, şi este tot mai aproape de poziţia cu numărul 14, prima deasupra liniei care demarchează echipele ce vor juca şi în sezonul viitor în prima divizie.

Într-o altă partidă a etapei a XXI-a a Ligii I, CFR Cluj a fost aproape să se facă de râs la Chiajna. A fost condusă de viitorul Voluntari şi a egalat în prelungirile partidei prin Vasile Maftei, încheind la egalitate, scor 1-1, meciul cu echipa finanţată de Gheorghe Hagi.

Paul Panait