Peste 200 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca vor asigura măsurile de ordine publică la meciul de fotbal dintre echipele „Universitatea” Cluj şi „Dinamo” Bucureşti.

Partida este caracterizată ca fiind cu grad de risc mediu, iar jandarmii vor fi prezenţi atât în zona imediată şi apropiată a stadionului Cluj Arena.

Meciul va avea loc sâmbătă, 15 martie a.c., începând cu ora 17.45, pe stadionul Cluj Arena din municipiul Cluj-Napoca.

Un număr de 20 suporteri ai echipei gazdă şi 6 suporteri ai echipei din Capitală au interdicţie de a participa la meciul de fotbal, fiind incluşi în baza de date a Jandarmeriei, motiv pentru care sunt sfătuiţi să nu pătrundă ilegal pe stadion.

În cazul identificării în incinta arenei sportive aceştia riscă o pedeapsă cu închisoarea de la o lună la 3 luni sau amendă, precum şi măsura de siguranţă a interzicerii accesului la competiţiile sau jocurile sportive, pe o perioadã de la unu la 2 ani, care se adaugã la perioada pentru care s-a dispus iniţial măsura.