Cât ne mai facem că nu vedem? Că nu înțelegem ori, mai rău, să ne mințim că nu poate fi adevărat? Că libertatea de exprimare nu poate fi lezată, de fapt, de nici o instituție și de nici o persoană. Cât mai trăim cu impresia că doar pentru că îi spune „libertate de exprimare” ea este scutită „de facto” de orice atingere? Încă mai ne lăsăm prostiți cu marota punerii pumnului în gura presei. Încă ne mai agităm când cineva șoptește că ni se pune căluș. Numai că am trecut de mult de această fază. Astăzi, dușmanii presei (și sunt mulți, tot mai mulți!) vor să pună direct batista cu formol peste respirația acidă a presei! E drept, nu vor să o sugrume definitiv, ci doar să o „îmblânzească”. Să aplice o extincție pe post de selecție contranaturii politice, economice, interlope, „becalizate”, în urma căreia, în zgarda dulăului de pază al democrației, să rămână un cățelandru care să lingă mâna puterii.

Și asistăm la evidente presiuni asupra presei. Pentru că, dacă există un punct în care țelurile puterii și ale opoziției se suprapun, într-o tacită alianță a interesului comun, acela este tocmai libertatea presei. Dresarea ei prin acțiunile directe ale puterii, dar și hăituirea de către politicienii „opoziției” din colțurile în care crede că și-a găsit refugiu.

Puterea i-a dedicat un articol în Codul penal. De fapt, putem spune „puterea și opoziția”, căci, frământarea hingherilor de presă s-a produs încă din vremurile în care cei ce astăzi schelălăie a opoziție indignată, erau la putere. Aceași putere i-a găsit ac de cozoc presei prin Consiliul Național al Audiovizualului. Acel CNA care, de acum, are tot dreptul să solicite statutul de minister; un Minister al Cenzurii și al Propagandei. Căci, oficina CNA rezolvă treburile murdare ale puterii…

Desființează posturi tv, rescrie stiluri literar-jurnalistice, impune noi „formate”, înnoadă prin otrăvitele sale „completări” la codul audiovizual ghemul legislativ menit a sta în gâtul presei care nu a înțeles că este vremea să se domesticească. Intervine cu abuzuri de logică, și nu erori ori gafe, peste textul de lege al audio-vizualului, transformându-se în ștergătorul de hazna din puțul negândirii guvernamentale. Nu în cele din urmă modifică în mod radical sensurile libertății de exprimare! Și chiar dacă o face, deocamdată, prin „adăugiri” între virgule, asta nu înseamnă că sunt mai puțin periculoase decât dacă ar scrie de-a dreptul o lege „cu dedicație”. Iar ultimul garant, Parlamentul, tace. Și este chiar ultima bornă, căci, netrecută prin parlament, o completare nu mai poate fi stopată de ultima verigă împotriva abuzurilor legislative. Președintele. Nu că ne-am fi pus prea multe speranțe în acesta, dovadă alinierea oamenilor săi de bază în gloata de hingheri ai presei.

Așadar, parlamentul tace. Deși nici o virgulă nu ar trebui pusă în codul libertății de exprimare fără a trece prin comisiile de cultură. În schimb, în forul legislativ, se vorbește despre prostituție și difuzarea orgasmelor prin media. Dar nu se ridică problema acțiunilor violente de cenzură pe care le face CNA. Un organism care se comportă ca un for legislativ, parlamentar.

Or, mai trebuie doar ca CNA să fie transferat în Secretariatul General al Guvernului, unde iarăși nu observăm cum se umflă o struțo-cămilă bună la toate. O structură care preia din atribuțiile, nu doar a unor departamente ministeriale, ci direct pe cele ale ministerelor! Și care mâine-poimâine ar putea deveni „cabinetul nr. 2” al numărului unu al țării. Că parcă prea ne este dor de vremurile acelea. Cu aplaudacii racolați din Marea Adunare Parlamentară și propagandiștii-cenzori de la CNA.

Iar dramatic nu este faptul că puterea atacă presa. Ci faptul că și pretinsa opoziție s-a așezat în rolul de măciucă în mânile guvernanților! Acea zisă opoziție care s-a trezit să facă „front” anti-guvernamental după ce luni întregi singura care a făcut opoziție în țară a fost presa.

Acum, personaje insipide din „opoziție” se pronunță la rândul lor pentru desființarea unui post de televiziune. Chipurile pentru că firma în cauză este urmărită penal. Dar nimeni nu s-a întrebat cum s-a ajuns la instaurarea urmării penale a societăților comerciale (!) și care a fost scopul?! Și nu contează numele televiziunii. Contează precedentul care se naște din frustările și răzbunărilor unor indivizi. Cum se va duce C. Preda în PE să spună cum a cerut el desființarea unui post de televiziune?! Și cum va explica S. Lăzăroiu, care cochetează cu statutul de mare jurnalist-analist la televizunea pe care a mutilat-o, desființându-i superba titulară „România de mâine”, într-un pueril apendice de indice virtual, instigarea la cenzură?! Și nu doar o „anumită” televizune este vizată! De cealaltă parte, se dau lovituri prin amenzile aplicate de un CNA care rescrie politica editorială a televiziunilor.

Și sunt două aspecte care trasează orizontul cenușiu ca o linie-cadru a ministerului cenzurii. Eliminarea stilului pamfletar din televiziune (pentru început!) și introducerea unui „delay” (mecanism de întârziere) în emisia televiziunilor. La amândouă a apelat în trecut și televiziunea ceaușistă.

Un „delay” motivat, chipurile, de nevoia asigurării unor transmisiuni „live” curate, fără înjurături. Dar poate și fără opinii anti-guvernamentale! Căci, la felul în care a fost formulat articolul, el lasă loc oricăror viitoare „virgule” și interpretări. După cum va vrea puterea, articol precizând că „radiodifuzorii au obligaţia să folosească orice mijloace, inclusiv delay-ul”.

Și Doamne fereste de o viitoare definiție dată prin-un alt articol „de completare” de către CNA a sensului de „mijloace”! Căci nu vom mai avea doar un „delay”, ci poate direct un „delete” și un „reject” al emisiunilor nepotrivite! Apoi, vorbind la modul general „radiodifuzori”, asta ar putea însemna că nu doar postul tv va trebui să introducă spațiul de timp necesar autocenzuri, dar, la rândul lor, cabliștii vor putea impune o altă întârziere la retransmisie pentru a controla la rândul lor (sau la indicația „altora”!) conținutul unui program „live”.

Introducerea „delay”-ului este motivată prin prevenirea difuzării „unor scene, expresii sau comportamente care contravin dispozițiilor prezentului cod privind protecția minorilor și a demnității umane”. Adică perierea emisiunilor „live” în cazul ieșirilor necontrolate ale invitaților. Sau a lansării unor expresii (și manifestării unor gesturi) care ar leza „demnitatea umană”. Sau, mai bine spus, demnitatea guvernanților și politicienilor?! Căci, este cât se poate de clar că acest „delay” va putea fi folosit, cine va trasa limitele?, pentru a opri de la difuzare afirmații critice, incomode, deranjante!

În plus, dacă CNA a introdus „delay”-ul pentru a elimina chipurile înjurăturile și ieșirile necontrolate ale invitaților, prezentatorilor, moderatorilor (mai lipseau doar spectatorii din lista decisă de CNA!), logica spune că forul ar trebui să elimine acum sancțiunile (somațiile și amenzile). Căci, la ce bun un articol de sancțiune a ceva ce teoretic nu mai există, fiind eliminat (ca libertate de exprimare) prin introducerea unei obligații (tehnica „delay”).

Și suntem în fața unor „completări” care trebuie privite ca vulnerabilizări ale drepturlor noastre cetățenești. Pentru că lăsat de capul lui, și se vede că parlamenul nu are nici o treabă să ia atitudine prin comisiile sale, mâine-poimâine, CNA își va face un articol prin care va forța introducerea spatiului virtual (a mediei electronice) în structura audiovizualului, și implict sub normele condului CNA, plecând de la premiza că majoritatea paginilor de media de pe internet au și platforme audio-video.

În acel moment, toate botnițele puse acum televiziunilor și radiourilor se vor extinde asupra presei scrise virtuale, consecințele limitărilor prin interzicea pamfletului și a introducerii delayului asigurând un orizont de exprimare cenușiu. Iar în clipa în care libertatea de exprimare va fi devenit cenușie, starea de spirit a presei, și implicit a țării, va puncta reîntoarcerea în blazare.

Din păcate, mulți dintre jurnalistii de la care ne așteptam să reacționeze, să protesteze, să explodeze, se comportă precum șobolanii. Fug, se ascund, sunt nepăsători! Unul spune că oricum el nu realizează o emisune-pamflet, altul se lamentează că i s-a scârbit de această „meserie fără viitor”, dar, de fapt, amândoi pupând în dos puterea. Rușine, M. Badea! Rușine, R. Turcescu!

Cezar Adonis Mihalache – Ziarul Naţiunea