Patronii firmei Michelangelo, Bogdan Radu Curticiu şi Sorin Seleşiu, au avut un contract în 2010 cu cantina socială a Primăriei Cluj-Napoca, care hrăneşte zilnic circa 2.000 de clujeni. Firma Michelangelo, din Cluj-Napoca, condusă de Bogdan Radu Curticiu şi Sorin Seleşiu, arestaţi în acest caz al „Mafiei cărnii“, a câştigat, în anul 2010, o licitaţie prin care a aprovizionat Cantina de Ajutor Social şi Pensiune cu carne de pasăre, potrivit site-ului e-achizitii.com, citat de evz.ro.

Cantina aparţine Primăriei Cluj-Napoca, iar contractul a fost finanţat din fonduri comunitare. Un alt client al Michelangelo este Spitalul de Boli Psihice Cronice Borşa care primit, în urma unei licitaţii organizate în anul 2012, carne şi produse din carne. Până acum anchetatorii au stabilit că reţeaua cărnii stricate funcţiona de cel puţin trei ani şi că unii dintre principalii furnizori de carne alterată au încheiat, de-a lungul timpului, contracte cu instituţii aflate în subordinea Ministerului Afacerilor Interne (MAI), ale Ministerului Justiţiei, ale Ministerului Sănătăţii, dar şi cu primării, care au în administrare şcoli sau grădiniţe. Directorul cantinei Primăriei Cluj-Napoca, Gelu Vişan, spune că a primit loturi de carne de la firma Michelangelo timp de şase luni, din iulie 2010 până în decembrie 2010. Vişan mai zice că a încetat colaborarea cu firma Michelangelo după ce în decembrie 2010 i-a adus un lot de pulpe superioare care arăta „suspect“ şi nu era producţie autohtonă, ci ar fi fost aduse de prin Brazilia sau Ucraina. „Acea carne nu arăta bine, avea o culoare spre galben. Pulpele din acel lot nu erau bune, lucrez în domeniu de mai bine de 20 de ani şi ştiu ce zic. Le-am trimis înapoi şi am încetat colaborarea, deşi aveam contract făcut pe un an cu firma Michelangelo“, explică Gelu Vişan. Potrivit acestuia, patronii de la Michelangelo au venit să discute cu el în speranţa că îl pot convinge să ia carnea, însă Vişan a spus nu, iar contractul s-a reziliat. „Nu e prima dată când o spun, dar cantina primăriei nu va fi groapa de gunoi a niciunei firme“, susţine directorul cantinei. Acesta mai afirmă că loturile de carne primite de la firma Michelangelo – care au conţinut pulpe superioare de pui şi ficat de pui – între iulie şi decembrie 2010 au fost de calitate bună, exceptând acel lot din decembrie care a pus capăt contractului. Cantina Primăriei furnizează hrană zilnic la circa 2.000 de clujeni.

Florina Pop, Sursa: Adevarul