Miercuri, 26 martie 2014, a avut loc ședința lunară a Cenaclului literar-artistic „Vasile Sav”. Reuniunea iubitorilor cuvântului scris s-a derulat, ca de obicei, la Centul de Zi pentru Vârstnici Nr. 2, din str. Decebal nr. 21, coordonat de Maria Bobină.

Pentru început, s-a adresat publicului Maria Bobină. A luat apoi cuvântul Al. Florin Țene, președintele Ligii Scriitorilor Români (for care patronează cenaclul) și a prezentat un invitat de seamă venit din Maramureș, pe prof.univ.dr. Nuțu Roșca, aflat pentru întâia oară în rândul cenacliștilor.

„Dicționarul personalităților române” (volumele 53-55), coordonat de Constantin Toni Dârțu, a fost prezentat de către Al. Florin Țene, iar Voichița Pălăcean-Vereș a prezentat noul Almanah Napoca Nova, „Muguri, ierburi și petale”, la care și-au adus contribuția și membrii Cenaclului „Vasile Sav” Doina Nistor, Maria Racolța, Gheorghe Șoptireanși Ioan Nemeș.

Punctul central al manifestării l-a constituit medalionul literar închinat lui Lucian Blaga de către prof. Vasile Sfârlea.După o bine documentată prezentare a personalității și activității poetului și filosofului expresionist, a lecturat câteva creații din opera poetică blagiană. I s-a alăturat Emil Tătar, recitând câteva poeme adecvate anotimpului. Al. Florin Țene a făcut câteva completări la portretul lui Blaga, citând dintr-un volum semnat de un student al aceluia, Gheorghe Pavelescu, lucrare apărută cu un deceniu în urmă.

Impresionată de „Drumul spre suflet” al Titinei Nica Țene, volum de curând ieșit de sub tipar, entuziasta Doina Mărghitaș a lecturat un emoționant și sensibil material, „O olteancă în Țara Vlădesei”, în care a surprins linii de forță ale paginilor de memorii evocate.
Întrunirea s-a încheiat cu Gheorghe Șoptirean, care a citit din creația proprie versuri închinate primăverii și femeii.

Următoarea ședință de cenaclu se va derula, începând cu orele 11, în 30 aprilie.

Voichița Pălăcean-Vereș