Cezara Mihail, autoarea de doar 18 ani, a strâns în jurul ei foarte mulţi cititori tineri.Al doilea volum al trilogiei „Cronica fluturelui”, intitulat „Coconul de umbre”, este un roman fantasy, în care cititorii vor putea regăsi experienţe personale ale autoarei dar şi izvoare de inspiraţie din romanele de dragoste citite de aceasta. Ideea centrală a cărţii este cea e devenirii şi a cunoaşterii de sine, transpusă pe aripi de fluture. O trilogie cu un final fericit, care urmează să fie scris în curând de tânăra autoare Cezara Mihail.

Prezent la lansare, Ovidiu Pecican s-a arătat extrem de încântat de abordarea scriitoricească din perspectivă masculină, a autoarei, în acest al doilea volum al „Cronicii Fluturelui” şi a salutat conturarea, în Transilvania, a unui grup de scriitoare de proză extrem de tinere, de 16—18 ani.
Cartea „Coconul de umbre” a apărut la Editura Ecou Transilvan.

Sursa: Cotidianul