Lăsaţi-ne în pace! este destul de simplu.

Încă din momentul înfiinţării unei firme, un investitor se izbeşte de peste 100 de taxe şi impozite, fără ca să se apuce de lucru. Totuşi, aceştia sunt dispuşi să desfăşoare o activitate cinstită şi onestă deşi sunt robiţi şi de TVA şi înecaţi în birocraţie.

Tot ceea ce investitorii cer statului este ca dacă nu poate să se abţină din a-i sugruma cu cele amintite mai sus, măcar să le dea pace în ceea ce priveşte relaţia cu alţi privaţi, mai precis cu băncile.

„Să nu îmi spună statul la ce bancă să mă duc şi să nu negocieze comisioane în numele meu, pe care le plătesc eu apoi. Statul trebuie să lase băncile să se lupte pentru clienţi, nu să livreze clienţi asupriţi către bănci. Vreau să văd cum băncile licitează între ele comisioane tot mai mici astfel încât măcar aici, fiind vorba de relaţia cu un alt privat, să pot să mă mişc cum doresc”, a declarat un investitor pentru NapocaNews.